O barză îşi vedea liniştită de cuibul ei. Poate se pregătea să „planteze” nişte nou-născuţi pe la mămici fericite. Când, un om rău, îngrijorat că păsăroiul o să-i strice furmuseţe de perspectivă dacă îşi face acolo, pe stîlpul lui electric, culcuşul, a anunţat autorităţile că el nu suportă asemenea afront.
Barza îşi vedea în continuare de treaba ei. Autorităţile - primărie, ministrul mediului, academicieni... şi-au bătut capul, au recitit legea, cea europeană, şi au îngheţat! Dacă barza păţea ceva puteau să îngheţe chiar şi relaţiile cu Occidentul! Barza îşi căptuşea cuibul... Autorităţile au dat ordine. Un ordin, în Monitorul Oficial „Se aprobă relocarea unui cuib de barză (Ciconia ciconia) de pe raza localităţii Schitu Goleşti, la 600 de metri vest pe un alt stâlp de electricitate. Art. 2 - Relocarea cuibului de barză prevăzut la art. 1 se va face cu personal tehnic de specialitate". Barza nu ştia ce o aşteaptă. Dar mare gălăgie s-a făcut în ţară. Ziariştii n-au avut de lucru şi au luat un pic peste picior reacţia autorităţilor. Că aşa îi trebuie berzei dacă nu plăteşte taxa pe stâlp, altfel ar fi fost lăsată în pace; că de unde o să vină specializaţii ăia, cine or fi ei, cât o să coste această operaţiune şi aşa mai departe. Barza habar n-avea ce isterie a creat. Ea îşi făcuse cuib şi un sătean, un primar, un ministru, nişte academicieni şi câteva legi europene nu ştiau cum să scape de el. Ba mai mult s-au supărat toţi că au fost luaţi „la mişto” şi lumea nu îşi dă seama că Ciconia ciconia e o specie protejată.
Este! Respectăm asta. Iubim berzele. Ele ne aduc copiii!(sic!). Rămâne o întrebare: când un om sau un copil rămâne fără casă, câţi primari, vecini, academicieni şi miniştri dau un ordin, în Monitorul Oficial, să i se dea alt cuib? Probabil că trebuie să i se de astatutul de „specie protejată”. Ca barza, lupul şi ursul brun...