Teo Trandafir a recunoscut că a existat un bărbat care i-a frânt inima. Prezentatoarea a declarat că a fost vina ei că s-a îndrăgostit de un bou și că a avut așteptări.
În anul 1990, Teo Trandafir s-a căsătorit cu pilotul Alexandru Trandafir, dar au divorțat după șapte ani, din cauza programului încărcat al acestuia. În 2012, prezentatoarea a ajuns din nou la altar cu Constantin Iosef, un fost rugbist pe care l-a cunoscut pe Facebook. Nunta a avut loc pe malul lacului Buftea.
Cei doi au divorțat după doar șapte luni, iar Teo Trandafir a povestit că acesta a fost doar un bou care a rănit-o. Vedeta nu l-a putut ierta nici în ziua de azi.
„Un bou! Recunosc, am iubit un bou. Ce tâmpită eram! Credeam în iubire pe atunci. Acum toată lumea mă întreabă dacă sunt bine. Da, sunt bine, de când mi-am dat seama că boul e bou”, declara Teo Trandafir, după divorț.
S-a căsătorit din interes
La vremea respectivă s-a spus că Iosef s-a căsătorit cu Teo Trandafir din interes. O persoană din anturajul lui a declarat că acesta era un împătimit al jocurilor de noroc și că pierdea toți banii prezentatoarei. Alte surse au spus că fostul soț al vedetei căuta femei cu bani pentru a profita.
„Îl cunosc de tânăr pe Costi. Cred că e unul din marii escroci. Costi are patima jocurilor de noroc de când îl ştiu şi aleargă după femei cu bani. Nu s-a căsătorit cu Teo pentru că o iubeşte, ci pentru banii ei. Are un caracter extrem de urât”, declara un cunoscut al lui Constantin Iosef pentru Cancan.
Teo Trandafir, despre primul soț
De curând, Teo Trandafir a vorbit și despre primul ei soț. Ea a declarat că l-a iubit foarte mult, dar că a fost nevoită să divorțeze din cauza programului de muncă al acestuia. Prezentatoarea a mai spus că Alexandru Trandafir punea cariera pe primul loc.
„Meseria lui nu se putea face în București. Trebuia să plece duminică seara și venea vineri sau sâmbătă. Eu plângeam când pleca, de fiecare dată. Ne-am pus problema – hai să facem într-un fel. Oamenii vin în viața mea, stau ce stau și după își găsesc rostul lor, treaba lor. Eu nu mă pot reloca la nesfârșit. Dacă iubești cu adevărat pe cineva, îl lași să plece”, a mai spus Teo Trandafir.