Bărbaţi, staţi liniştiţi! Româncele au cele mai fine siluete din Europa
- Ionela Săvescu
- 27 noiembrie 2011, 21:47
Un studiu Eurostat privind obezitatea femeilor în Europa dezvăluie că femeile din Marea Britanie sunt cele mai grăsune de pe continent. În topul greutăţii, româncele sunt pe ultimul loc.
Studiul făcut de Eurostat le-a cam tăiat din orgoliu englezoaicelor. Chiar dacă ştiau deja că nu-s pe podium la frumuseţe în Europa, nici topul la obezitate nu le avantajează deloc. Aşa cum arată clasamentul, 23,9% dintre femeile din Regatul Unit sunt obeze, asta însemnând că una din patru doamne suferă de pe urma greutăţii. Tam Fry, purtătorul de cuvânt al Forumului Naţional al Obezităţii din Anglia, a declarat, săptămâna trecută, că englezoaicele sunt grase pentru că nu ştiu ce să cumpere din supermarket, dar nici nu ştiu să gătească. Mai mult, în toate casele se găseşte mâncare procesată, iar restaurantele de tip fast-food sunt pline atât de copii, cât mai ales de adulţi. Tam Fry asociază obezitatea cu nivelul tot mai scăzut al educaţiei, dar şi cu faptul că oamenii nu mai au bani pentru mâncarea naturală, aşa că sunt nevoiţi să cumpere, atât pentru ei, cât şi pentru copiii lor, produse ieftine şi de proastă calitate. "După 30 de ani, femeile nu mai au bani să investească în ele" Datele din raportul Eurostat arată că există o tendinţă generală a creşterii numărului de obezi odată cu înaintarea în vârstă. Cifrele dezvăluie că, în România, 1,6% dintre femeile cu vârste curpinse între 18-24 de ani au probleme cu greutatea, în timp ce 4,1% dintre româncele de 25 - 44 de ani sunt obeze. La categoria de vârstă 45-64 de ani, 13,7% dintre femei se luptă cu kilogramele în plus, în timp ce doamnele de peste 65 de ani care suferă din cauza obeyităţii reprezintă 10,8% din total. Nutriţionistul Mihaela Bilic este de părere că raportul nu reflectă realitatea cu care se confruntă femeile din România. "Procentul de 8% ar putea fi valabil pentru puştoaice sau pentru femeile cu vârste între 18 şi 28 de ani. După 30, când se mărită, ele îşi canalizează atenţia către altceva: copii, gospodărie. Şi nici nu mai dispun de foarte mulţi bani ca să aibă grijă de ele", explică Mihaela Bilic. Un alt motiv pentru care "ştirea" că femeile din România le bat pe celelate europence la siluetă n-ar trebui să ne bucure, spune Bilic, este faptul că regimul de viaţă este mult mai stresant: "E ştiut că doamnele se refugiază în mâncare, iar interesul pentru aspect şi pentru o viaţă sănătoasă se diminuează cu vârsta". Dieta tradiţională are multe legume Bogdan Guinea, consultant în nutriţie, este de acord cu clasamentul întocmit de Eurostat. El spune că un mare rol l-a avut "trendul" de a mânca sănătos, foarte popular printre tineri. "Mâncarea bio, aşa cum sunt cunoscute produsele sănătoase, este din ce în ce mai căutată. Iar faptul că din ce în ce mai mulţi români apelează la un nutriţionust atunci când au probleme cu greutatea este încurajator. Un alt factor pentru care româncele sunt slăbuţe este dieta noastră tradiţională, bazată pe multe legume", spune Guinea. Mai mult, adaugă nutriţionistul, românii au început să renunţe la combinaţiile "fatale" din farfurie: carne cu cartofi sau carne cu orez. "Datele sunt false" Sunt mulţi specialişti în nutriţie care nu sunt de acord cu datele Eurostat. Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Nutriţie, crede că topul arată o imagine falsă a obezităţii în Europa. "Nu ştiu de unde au cules datele, dar nu sunt adevărate. În România, este o epidemie de obezitate. Unul din patru români este obez", spune Hâncu. Bărbaţii şi obezitatea Eurostat mai spune că 10,75% din bărbaţii graşi din România au între 45 şi 64 de ani. Cel mai mic procent al cazurilor de obezitate se întâlneşte la grupa de vârstă 18-24 de ani. Cifrele mai arată că 6,3% dintre bărbaţii români cu vârste între 25 şi 44 de ani suferă de obezitate, în timp ce, la categoria de vârstă de peste 65 de ani, procentul este de 10,5%. ŢĂRILE CU CELE MAI MULTE FEMEI OBEZE 1. MAREA BRITANIE - 23,9% 2. Malta - 21,1% 3. Letonia - 20,9 4. Estonia - 20,5% 5. Ungaria - 18,8% 6. Cehia - 18,3% 7. Grecia - 17,6% 8. Slovenia - 16,3% 9. Polonia - 15,8% 10. Slovacia - 15,75 11. Gemania 15,6% 1 2. Belgia - 14,7% 13. Cipru - 14,5% 14.Spania - 14,4% 15. Austria 13,2% 16. Franţa - 12,7% 17. Bulgaria 11,3% 18. Italia - 9,3% 19. Romania - 8% CITIŢI ŞI:
- Când este cazul să-ţi duci copilul obez "la cuţit"
- DEZBATERE EVZ: Ce faci cu un copil prea durduliu? Îl tratezi sau îl operezi? Medicul chirurg Rubin Munteanu răspunde întrebărilor voastre
- Data viitoare când auzi "mănâncă mai încet", ar putea fi farfuria ta cea care îţi vorbeşte
- Somnolenţa de după-amiază, semn al unei diete nesănătoase
- ARMĂ PENTRU GRAŞI ŞI GRĂSUŢI: implantul care micşorează stomacul mai bine ca operaţia