Cei doi locuiau într-o colonie la marginea localităţii Telechiu. În final polițiștii au găsit fimul crimei în imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă. Cei doi ar fi fost loviți de un autocamion, după ce șoferul acestuia a luat curba prea larg în momentul în care a vrut să intre pe șoseaua principală, de pe un drum lateral.

Din cauza întunericului, imaginile nu sunt foarte clare. Se vede cum cei doi bărbaţi, de 30 şi de 35 de ani, se îndreaptă spre intersecţie, apoi siluetele lor nu se mai disting, după care se observă că autocamionul ia curba la dreapta, foarte larg.

Șoferul cautocamionului a fost imediat identificat. Este un tânăr de 24 de ani. Părinții lui spun că mașina nu are nicio urmă de impact. Potrivit polițiștilor, momentan șoferul este principalul suspect, însă este posibil ca acesta, dacă într-adevăr i-a lovit cei doi pietoni, să nu îşi fi dat seama ce s-a întâmplat, din cauza întunericului. Anchetatorii așteaptă acum rezultatul necropsiei.

Comisarul Șef Alina Farcuța, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor a precizat că ”În urma accidentului rutier, ambii pietoni au suferit leziuni care le-au provocat decesul. După producerea accidentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei”.

Sursa: ProTV

Te-ar putea interesa și: