New York: Barack Obama a depus o coroană de flori la Ground Zero | FOTO

New York: Barack Obama a depus o coroană de flori la Ground Zero | FOTO

La patru zile după ce americanii l-au ucis pe liderul al-Qaida, Osama bin Laden, preşedintele Barack Obama a mers azi la Ground Zero, locul unde acum zece ani se ridicau turnurile gemene ale World Trade Center, distruse în atacurile de la 11 septembrie 2001.

Este pentru prima oară când Obama vine în acest loc în calitate de şef de stat, notează Businessweek.com. Liderul de la Casa Albă a depus o coroană de flori în memoria celor peste 3.000 de victime ucise în atentate. Nu va susţine o declaraţie de presă, dar va avea o întâlnire privată cu familiile victimelor şi salvatorii. Preşedintele este de câteva ore la New York şi a vizitat o unitate de pompieri din Manhattan, care a pierdut 15 oameni în atacurile de acum aproape zece ani. ”Este un loc simbolic al sacrificiului extraordinar care a fost făcut în acea zi teribilă”, a spus Obama după ce a dat mâna cu pompieri de la această unitate. Obama doreşte să se întâlnească între patru ochi cu familiile victimelor şi cu salvatori, a menţionat el. "Obama doreşte să-i vadă, pentru a împărtăşi acest moment important şi semnificativ, un moment dulce-amar pentru numeroasele familii ale victimelor atentatelor de la 11 septembrie", a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney. Comemorare fără Bush Liderul american l-a invitat la Ground Zero şi pe fostul preşedinte american George W. Bush, care era la putere în timpul sângeroaselor atentate, însă acesta a refuzat. "Apreciază invitaţie, dar a ales să rămână ca după încheierea mndatului de preşedinte să stea departe de viaţa publică. Bush sărbătoreşte alături de toţi americanii această victorie importantă în războiul terorii", a anunţat David Sherzer, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Bush. Sherzer a precizat că fostul preşedinte va fi prezent la Ground Zero pe 11 septembrie, când se împlinesc 10 ani de la atentate. Vicepreşedintele Joe Biden va depune şi el o coroană de flori la Pentagon, unde s-a prăbuşit, în aceeaşi zi, unul din cele patru avioane deturnate de terorişti.

Ne puteți urmări și pe Google News