Obama a făcut flotări cu ocazia tradiționalei curse cu ouă de Paște | VIDEO

Obama a făcut flotări cu ocazia tradiționalei curse cu ouă de Paște | VIDEO

Președintele Barack Obama și Prima Doamnă, Michelle Obama, au fost ieri gazdele a sute de copii, însoțiți de părinți, care au venit la Casa Alba pentru a participa la tradiționala ”cursă cu ouă de Paște”.

Peste 30.000 de oameni au luat parte la evenimentul de pe peluza Casei Albe.

Președintele american a fost cel care a dat startul cursei și i-a încurajat pe copiii care încercau să ajungă cu coșul plin cu ouă la linia de sosire. Evenimentul anual, organizat pentru prima dată în 1878 pe vremea când Rutherford B. Hayes era preşedinte, a cuprins tradiţionalele întreceri cu ouă rostogolite, dar şi curse cu obstacole, lecturi de cărţi, interpretări muzicale, gătit în compania unor bucătari speciali şi show-uri cu clovni. Mai mult, participanţii au putut asista şi la demonstraţii de yoga. Obama a jucat apoi un meci de baschet cu Harlem Globetrotters și a executat câteva flotări, scrie ”The Telegraph”. Preşedintele a citit din ”Where the Wild Things Are” a lui Maurice Sendak, pe care a numit-o o ”operă clasică”.

<script src="http://player.ooyala.com/player.js?embedCode=U2dmVmNDoL8Mscu5h5djI3Blvx_unLnM&width=560&deepLinkEmbedCode=U2dmVmNDoL8Mscu5h5djI3Blvx_unLnM&height=315"></script>

Ne puteți urmări și pe Google News