Banii intră direct pe card! 3000 de euro pentru aceşti români. Ce condiţii trebuie să îndeplinească

Sursa foto: Pixabay

Fermierii vor avea parte de un nou sprijin din partea statului. Este vorba despre legumicultorii interesați de programul „Tomata”. Aceștia vor putea să depună dosarul pentru subvenția de 3.000 de euro până pe 1 aprilie, termenul inițial fiind de 1 martie.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vine în sprijinul legumicultorilor interesați de programul „Tomata”. Potrivit unui comunicat de presă transmis de oficiali, s-a prelungit cu o lună perioada pentru depunere a dosarelor. Astfel, fermierii care vor să beneficieze de finanțare din partea statului pot depune documentația până pe 1 aprilie, termenul inițial fiind 1 martie 2022.

Decizia a fost luată în timpul Ședinței de Guvern, când a fost adoptată o Hotărâre prin care au fost aduse simplificări programelor de sprijin în sectorul vegetal, introduse prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 și Hotărârea Guvernului nr.147/2022.

În urma ședinței s-au stabilit următoarele:

  • Se prelungește cu o lună termenul de depunere a cererilor pentru obținerea ajutorului de minimis pentru legumele în spații protejate (programul Tomata și alte legume în spații protejate) până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv (termenul inițial era 1 martie 2022);
  • Se elimină certificatul de atestare fiscală și a cazierului fiscal din cadrul documentației atașate cererii pentru înscrierea în ambele scheme de ajutor de minimis.

Ministrul Adrian Chesnoiu a vorbit despre programul „Tomata”, susținând că s-a luat decizia de a prelungi perioada de depunere a dosarelor pentru a sprijini cât mai mulți agricultori interesați.

”În urma dialogului cu fermierii interesați de accesarea programului Tomata, am luat decizia de a prelungi termenul de depunere a cererilor, pentru a facilita accesul la sprijin pentru cât mai mulți legumicultori.

Totodată, eliminăm partea birocratică a depunerii certificatului de atestare fiscală și a cazierului fiscal din sarcina fermierului, pentru că, așa cum am mai spus, rolul acestuia este să stea în câmp și să producă, iar rolul funcționarilor din structurile ministerului este de a-l sprijini în procesul de implementare al accesării programelor.” a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Fermierii se confruntă cu o perioadă grea și au nevoie de ajutor

Potrivit oficialului, atunci când s-a decis prelungirea depunerii dosarelor s-a ținut cont și de nevoile legumicultorilor care nu au reușit să obțină venituri. Ei se confruntă, pe lângă lipsa de lichidități, cu o serie de cheltuieli pentru achiziția de sămânțuri, încălzirea spațiilor sau alte lucruri esențiale pentru cultivarea plantelor.

Săptămâna trecută, aproximativ 400 de fermieri au depus dosarele pentru programul„Tomata” la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) Olt primele dosare de înscriere, potrivit directorului instituţiei, Gabriela Andronie.

Directorul DAJ Olt a precizat că peste 5.000 de legumicultori se vor înscrie în acest program de finanțare. Pentru a evita aglomerația de la ghișee, oficialul a anunțat că angajații instituției se vor deplasa pe teren pentru preluarea dosarelor.

„Noi am estimat că vor fi peste 5.000 de fermieri care se vor înscrie în program şi începând din această săptămână echipe de la DAJ se deplasează în localităţile din zona de sud a judeţului pentru a prelua dosarele de la fermieri.

Având în vedere şi evoluţia pandemiei, vrem să evităm aglomeraţia la sediul instituţiei şi în acelaşi timp să-i ajutăm şi pe fermieri să nu mai fie nevoiţi să vină la Slatina cu dosarele. Echipele noastre vor ajunge în localităţile aflate la o distanţă mai mare de Slatina, în special din zona de sud a judeţului”, a spus Gabriela Andronie.