Cel puțin pentru o vreme, Bancorex a fost o vacă pe care o mulgeau toți. Toți care aveau acces și știau cum să pună problema. Și, banca cu pricina semăna cu un soi de sac fără fund. Din lucrarea ”S.R.S.: “ naşul” presei din România în dialog cu Dan Andronic şi Alice Barbu: 49 de ani de presă printre securişti, disidenţi, politicieni, miliardari şi câţiva idealişti” aflăm cum și-a luat tipografie primul ziar 100% proFSN după 90.
Prietenie cu beneficii
Pe atunci, SRS locuia lângă Foișorul de Foc, într-un apartament care aparținuse în totalitate lui N.S. Dumitru, un personaj filomoscovit, dar cu mare infuență la București.
”Eu ocupam jumătate din suprafața lui. În urma divorțului între el și soția sa și a schimbului de locuință pe care l-am inițiat. Inevitabil, ne vedeam foarte des. Imediat după decembrie 1989, N.S.Dumitru care era foarte bine informat, pentru că citea curent presa sovietică, s-a dus la Ion Iliescu. A făcut echipă cu el. Fuseseră colegi la Moscova. A ajuns temporar președintele FSN.
Era foarte apropiat de Ion Iliescu, în timp ce eu încă la Libertatea fiind, am inițiat un serial privind sindicatele, în care am publicat statutul sindicatului Solidaritatea din Polonia. Motiv pentru care, foarte mulți dintre oamenii care inițiaseră sindicate în România, mă căutau. Așa m-am revăzut cu Miron Mitrea, pe care îl cunoscusem în copilărie.Mamele noastre fuseseră prietene și locuiseră pe aceeași stradă”, rememorează Sorin Roșca Stănescu în volumul amintit mai sus.
”Comoara” UGSR
”Apropiindu-mă de această mișcare sindicală în formare, am scris despre asta și am pledat pentru împărțirea patrimoniului UGSR. Crearea posibilității pentru noile sindicate de a exista financiar”, mai spune SRS. Ideea gazetarului era genială pentru acele momente, dar multă lume avea ochii ațintiți pe ”comoara” UGSR.
SRS mai povestește că nu i-a fost ușor: ”Mi-am atras ura sindicaliștilor de la UGSR, care mi-au transmis amenințări, inclusiv cu moartea. În aceste condiții, m-am plâns lui N.S.Dumitru. Am profitat de relația lui cu Ion Iliescu pentru a forța o întâlnire pe această temă. Iliescu s-a sensibilizat când a auzit că am primit amenințări cu moartea.
Am avut o întâlnire cu sindicatele și reprezentanții UGSR, la care Ion Iliescu a fost mediator. Am înregistrat acea întâlnire cu reportofonul, cu aprobarea tuturor. La capătul acelei întâlniri, s-a decis să se împartă patrimoniul. Pentru asta trebuia o lege. După ce s-a terminat, s-au retras sindicaliștii. Am rămas eu cu Ion Iliescu. Am avut pregătită o hârtie prin care atribuia sindicatului Frăția un sediu. A fost primul sindicat nou care avea sediu. A semnat acea hârtie. Se întâmpla în ianuarie 1990. La acea dată, aveam o influență mare asupra lui Ion Iliescu. Dar tot prin N.S. Dumitru”.
Testul cu tipografia
SRS încă lucra la Libertatea în acele zile. Ziarul trecea drept uul FSN-ist…
”Încă nu se observa că atunci când conduceam eu Libertatea, ziarul era anti-FSN. Iliescu nu observase asta. Nu începuse nici balamucul în stradă. Ruptura mea cu Iliescu s-a produs în timpul demonstrațiilor Ligii Studenților. Dar, până atunci, N.S. Dumitru mi-a propus să preiau conducerea unei unoi publicații de partid ce urma să fie creată pentru susținerea FSN. Ziarul Azi. Ca să trag de timp și ca să văd cât de determinați sunt, am transmis că este indispensabilă o tipografie. Eram curios de unde vor face ei rost de bani”, susține SRS.
”Când s-a lămurit că-i duc cu vorba, m-au abandonat alegând un ziarist de excepție în persoana lui Octavian Știreanu, pe care l-au desemnat conducător al noii publicații. Ziarul Azi a fost înzestrat cât ai zice pește, cu o tipografie pe bani de la Bancorex, scoși de acolo în condiții extrem de discutabile și cu un sediu de la RAPPS. Deci atenție, nu treceam linia roșie, dar negociam cu relativă abilitate. Asta ca să mă laud puțin…” dezvăluie ziaristul.