Pregătirile pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat sunt în toi, iar în acest context, profesorii evaluatori și supervizori primesc o veste bună.
Mai exact, din acest an, profesorii implicați în examenele naționale vor beneficia de o creștere a remunerației.
Evaluarea Națională și Bacalaureat. Profesorii evaluatori primesc mai mulți bani
În 2023, un cadru didactic era remunerat cu 12 lei pentru corectarea unei lucrări la Evaluarea Națională. Începând din acest an, suma a fost majorată cu șase lei, ajungând la 18 lei.
Pentru examenul de Bacalaureat, tariful a fost crescut de la 18 la 25 lei pe lucrare. Mai mult, profesorii asistenți sau supraveghetori primesc 150 lei pe zi pentru Evaluarea Națională și 250 lei pe zi pentru Bacalaureat, sumele crescând în funcție de implicarea și responsabilitatea fiecărui profesor.
Pentru examenul de final de gimnaziu, compensațiile sunt următoarele:
- un președinte de comisie școlară va primi 830 lei, în timp ce un președinte de comisie pentru un centru de evaluare cu până la 1.000 de candidați va primi 1.900 lei, sau 2000 lei pentru un centru de evaluare cu peste 1.000 de candidați.
De asemenea:
- un secretar/informatician va fi recompensat cu 1.300 lei,
- un responsabil al platformei de evaluare digitalizată la nivel școlar va primi 1.500 lei,
- un coordonator al comunicațiilor virtuale la nivel de inspectorat va fi plătit cu 1.300 lei,
- un responsabil al supravegherii audio-video va primi 760 lei,
- un responsabil al platformei de evaluare digitalizată pentru un centru de evaluare va primi 2.000 lei.
Sume mai mari pentru cei de la Bacalaureat
Spre deosebire de Evaluarea Națională, profesorii implicați în Bacalaureat vor primi următoarele compensații: președintele comisiei în școală va fi plătit între 1900 lei și 2.030 lei, iar vicepreședintele/secretarul/membrul va primi 1300 lei.
Pentru președintele comisiei în centrul de evaluare, suma este între 2900 lei și 3.030 lei.
Asistenții cu competențe digitale vor primi 250 lei pe zi, iar secretarii/membrii cu atribuții în utilizarea aplicației informative dedicate examenului național vor primi 1800 lei.
Responsabilul cu supravegherea audio-video va primi 1.100 lei, responsabilul cu activitatea de comunicații virtuale la nivelul inspectoratelor va fi plătit cu 1.380 lei, iar responsabilul cu utilizarea aplicației informative dedicate examenelor naționale va primi 2.200 lei.
În cazul în care profesorii semnează un contract de furnizare de servicii pentru participarea la examenele naționale și concursurile pentru cadre didactice, sumele vor fi supuse unei taxe de 10%.
Dacă optează pentru un contract individual de muncă, remunerația va reprezenta salariul brut, din care se vor reține: contribuția la asigurările sociale (CAS) - 25%, contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) - 10%, și impozitul pe venit - 10%, potrivit vremeanoua.ro.