Alocațiile copiilor vor crește începând cu 1 ianuarie 2025. Potrivit ministrului Muncii, sumele acordate de la această dată vor veni în sprijinul familiilor cu venituri reduse.
Alocațiile cresc de la 1 ianuarie
Începând de anul viitor, cardurile părinților vor fi alimentate cu sume mai mari. Simona Bucura Oprescu susține că alocațiile vor fi majorate de la 1 ianuarie 2025.
Conform ministrului, acestea vor fi majorate cu 10,4%. Concret, în cazul copiilor de peste doi ani, alocațiile se vor ajunge la 323 de lei.
Majorare de peste 10%
De asemenea, în cazul copiilor mai mici de doi ani, suma va ajunge la 700 de lei.
„Și alocațiile vor crește din 2025 cu 10,4%, cu inflația. Asta înseamnă că după estimările colegilor noștri, pentru alocațiile copiilor care sunt peste 2 ani vom avea, sper să nu greșesc, o creștere la 323 lei, dar și a celor care sunt sub 2 ani, de asemenea, vom avea o creștere de 10,4%, vom ajunge la 700 și ceva de lei”, a explicat ministrul.
Alocațiile se majorează de la 1 ianuarie
La începutul acestui an, sumele acordate copiilor au crescut cu 13,8%. Astfel, în cazul copiilor mai mari de doi ani, acestea au ajuns la 292 de lei. Înainte de această creștere, copiii de peste doi ani primeau 256 de lei pe lună,
În cazul copiilor cu handicap, sumele au fost majorate la 631 de lei la 719 lei.
În acord cu noile schimbări, valoarea alocațiilor de stat pentru copii se indexează automat în fiecare an. Astfel, în luna ianuarie, acestea se indexează cu valoarea anuală a inflației.
„Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației”, potrivit OUG 126/2021.
Majorarea reprezintă o măsură de protecție socială pentru familiile din țara noastră. Aceste sume ar urma să acopere o parte din cheltuielile necesare în educația și creșterea copiilor.
Potrivit ministrului Muncii, creșterea ar trebui să reflecte și „evoluțiile economice”.