Câți bani mai oferă Ministerul Educației olimpicilor ?
- Cristian Tănase
- 20 decembrie 2018, 09:35
Ministerul Educației Naționale va premia astăzi olimpicii români care s-au remarcat în anul școlar 2017-2018 la concursurile internaţionale pe discipline școlare. Astfel, vor fi acordate 255 de premii
Vor fi recompensaţi câştigători a 255 de distincţii (61 de medalii de aur și premii I, dintre care 3 cu punctaje maxime, 90 de medalii de argint și premii II, 65 de medalii de bronz și premii III şi 39 de menţiuni) la olimpiadele internaţionale sau regionale pe discipline (juniori şi seniori). De asemenea, vor fi premiate cadrele didactice care i-au pregătit, precum şi şcolile din care provin laureaţii.
Cei care au luat locul I cu punctaj maxim la concursurile/olimpiadele internaționale vor fi recompensati de Ministerul Educației cu suma de 12.545. Cei care au luat locul I fără punctaj maxim va primi 9.720 lei.
8.330 lei vor fi acordați celor care au luat premiul al II-lea/medalie de argint, iar cei care au obținut premiul al III-lea/medalie de bronz vor primi de la Minister suma de 5.950 lei. Mențiunile vor fi recompensate cu 4.065 lei.
Sumele în bani acordate elevilor care s-au impus în competiţiile regionale (olimpiade balcanice de seniori şi juniori, Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada, Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, Olimpiada de Chimie „D.I. Mendeleev" etc.) sunt: 4.440 lei - premiul I/medalie de aur, 3.785 lei - premiul al II-lea/medalie de argint, 2.945 lei - premiul al III-lea/medalie de bronz şi 2.550 lei - menţiune (sau diplome echivalente).
Profesorul/profesorii care au pregătit elevul/elevii primesc un singur premiu, în cuantumul cel mai mare prevăzut pentru unul din elevii săi/lor. Pentru şcoala pe care elevul/elevii o frecventează sau a/au frecventat-o se acordă câte un premiu, în cuantumul prevăzut pentru fiecare elev premiat. În acest ultim caz, sumele primite vor fi utilizate pentru dotări destinate sprijinirii eficienţei procesului de învăţământ. Fondul total de premiere alocat de MEN este de peste 2.900.000 lei.