Bani de la stat pentru milioane de părinți. Anunțul a venit abia acum. E nevoie de un act

VIOLETA ALEXANDRU, MINISTRU, MINISTRUL MUNCII

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a afirmat, joi, că se fac plăți pentru părinții elevilor de la unitățile școlare care - în integralitate sau doar o clasă - se află în situaţia de a gestiona un focar COVID-19, în baza avizului epidemiologic eliberat de DSP.

Potrivit ministrului Muncii, aceste unități școlare trebuie să aibă avizul epidemiologic eliberat de DSP pentru a gestiona un focar COVID.

De asemenea, Violeta Alexandru precizează că printr-o ordonanță de urgență, plățile se vor extinde şi la cazurile privind funcţionarea şcolilor în scenariile 2 şi 3.

„Completăm Ordonanţa pentru a avea cadrul legal”

„Suntem gata de acum o săptămâna cu ordonanţa de urgenţă (privitoare la plata pentru părinţi - n.r.), dar ordonanţa trebuia să treacă toate etapele de avizare, inclusiv avizul Consiliului Economic şi Social şi Consiliul legislativ. Subiectul suscită într-adevăr un larg interes, în perioada ultimelor zile, noi aflându-ne în circuitul de avizare, au mai venit o serie de comentarii şi completări.

Vreau să subliniez pentru cei care în spaţiul public au precizat că nu avem cadrul legal pentru plata părinţilor.

Ministerul Muncii efectuează, în acest moment, plăţi pentru toate situaţiile în care, în baza avizului epidemiologic eliberată de DSP, o unitate şcolară în integralitate sau o clasă se află în situaţia de a gestiona un focar COVID, avem în plată, avem în gestionare această situaţie.

Noi, practic, acum extindem sfera de aplicabilitate a Ordonanţei 147 pe 2020 ca urmare a ordinului comun al ministrului Educaţiei Naţionale şi al ministrului Sănătăţii, acest ordin prevăzând cele trei scenarii despre care s-a discutat în spaţiul public.

Ca urmare a ordinului apărut ulterior Ordonanţei, venim să completăm Ordonanţa pentru a avea cadrul legal în vederea acoperirii situaţiilor părinţilor copiilor care învaţă în scenariul 2 şi 3", a precizat Violeta Alexandru la începutul şedinţei de Guvern, referitor la OUG.

Ea a adăugat că Ministerul Muncii a gestionat în această perioadă toate situaţiile apărute, dar, ca urmare a ordinului celor doi miniştri, trebuie completat cadrul legal aprobat la momentul respectiv cu scenariile 2 şi 3, potrivit agerpres.ro