Bani de la stat pentru firme. Se dau până la 400.000 de euro. Suma intră direct în cont

Sursa foto: Dreamstime.com

Firmele de transport vor beneficia de un ajutor de stat pentru susținerea activității. Banii primiți de la stat sunt destinați acoperirii costurilor suplimentare cu carburantul folosit în activitatea economică. Estimările arată că aproximativ 3.000 de firme de transport marfă și persoane vor beneficia de acest ajutor care poate ajunge până la 400.000 de euro. Pentru ca procedura ajutor financiar să fie activată mai este nevoie de acordul Comisiei Europene cu privire la schema de stat.

Transportatorii rutieri de mărfuri și de persoane vor beneficia de un ajutor financiar de la stat menit să le ajute să-și susțină activitatea economică. Banii vor fi destinați acoperirii costurilor generate de scumpirea carburanților. Actul normativ, o hotărâre de guvern, care va reglementa acest sprijin, a apărut în Monitorul Oficial, dar mai are nevoie de autorizarea Comisiei Europene.

Se estimează că în această siutație, de a solicita ajutor se află aproximativ 3.000 de firme de transport. Pentru fiecare dintre acestea, suma acordată nu va depăși plafonul de 400.000 de euro. Conform inițiatorilor, schema de ajutor de stat a fost introdusă în contextul creșterii prețurilor la combustibili din cauza războiului din Ucraina.

„Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina”, se precizează în Hotărârea Guvernului 667/2022.

Ce se decontează

Conform reglementărilor care au intrat în vigoare, după obținerea avizului de la Comisia Europeană vor primi ajutor transportatorii care dețin o licență comunitară. O altă condiție este ca aceștia să aibă cel puțin un vehicul eligibil pentru care să ceară ajutor. Vor fi acordate finanțări în vederea acoperirii costurilor cu carburanții pentru:

Transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată de cel puţin 7,5 tone;

Transportul rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule ori ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depășește 3,5 tone, dar nu mai mult de 7,5 tone;

Transportul rutier de mărfuri național și internațional contra cost, cu ajutorul unor autovehicule sau combinaţii de vehicule destinate exclusiv transportului rutier de mărfuri şi cu o greutate brută maximă autorizată ce depăşeşte 2,5 tone, dar nu mai mult de 3,5 tone;

Ttransportul de persoane regulat și ocazional, inclusiv transportul public local de persoane, cu un autovehicul din categoria M2 ori M3.

Cum se acordă ajutorul

Prin actul normativ, schema de ajutor de stat va fi accesată pentru combustibilul achiziționat cu până la 30 de zile înainte de publicarea în Monitorul Oficial a HG 667/2022. Mai exact data de la care vor fi acoperite costurile este 23 aprilie 2022.

O firmă de transport va putea obține un ajutor de 50 de bani pe litrul de combustibil achiziționat, dar până la pragul de 400.000 de euro (echivalent în lei). Suma va fi plătită în lei, sub formă de grant.

„Ajutorul de stat se acordă sub formă de grant și nu depășește echivalentul în lei a 400.000 de euro per întreprindere. Toate valorile utilizate sunt în valoare brută, înainte de deducerea taxelor și impozitelor. Echivalentul în euro al valorii ajutorului de stat acordat întreprinderii este calculat la cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României, valabil la data emiterii deciziilor de aprobare a cererilor de compensare a creșterii prețului la combustibil”, prevede actul normativ.

Sursa: Stocktributor | Dreamstime.com

Ce documente sunt necesare

Cei interesați vor putea depune solicitări pentru ajutorul de stat la Autoritatea Rutieră Română pentru un trimestru calendaristic. Cererea va trebui însoțită și de documente justificative. Acestea se depun în primele 15 zile de după perioada care se face cererea. Pentru lunile aferente trimestrului patru, cererea se va depune până la data de 1 decembrie 2022. Solicitările vor trebui semnate olograf sau electronic și se vor depune într-o platformă online specială.

„Baza pentru obținerea ajutorului de stat o reprezintă cantitatea în litri alimentată efectiv”, se precizează în hotărâre.

Cererile vor fi soluționate, în ordinea înregistrării, în maximum 30 de zile lucrătoare de la depunere. În acest termen, transportatorii vor fi informați în scris despre decizie. Plata grantului se va face ulterior prin virament bancar pentru transporatorii cu sediul în alte state UE, sau în contul de la Trezorerie pentru transportatorii stabiliți în România.