Statul a decis să ofere bani pentru fermieri și anul viitor. Începând din 2025, Ministerul Agriculturii va aloca fonduri pentru programele de sprijinire a cultivării legumelor în spații protejate, impunând cerința ca jumătate din suprafața fiecărei mii de metri pătrați să fie destinată culturilor de tomate, a anunțat duminică, 13 octombrie, ministrul Florin Barbu, la Slatina.
Bani de la stat pentru fermieri. Condiția pentru a obține 1.500 de euro
Ministrul a declarat că această finanțare are ca scop încurajarea dezvoltării fermelor, pentru a evita fragmentarea acestora în sere și solarii de 1.000 de metri pătrați.
„De anul viitor, din discuţiile pe care le-am avut cu fermierii din bazinele legumicole din ţară, vom finanţa fiecare mie de metri pătraţi, practic vom face o finanţare cu o obligativitate ca 50% să fie tomată, iar restul alte legume în spaţii protejate. Practic, finanţarea va fi undeva la 1.500 de euro pe fiecare mie de metri pătraţi, ne dorim foarte mult ca fermele să se dezvolte şi să nu mai fie divizate în sere şi solarii de câte 1.000 de metri pătraţi”, a spus Florin Barbu.
Un alt program aduce fermierilor un bonus de 1.000 de euro
Ministrul a subliniat că, în cadrul celui de-al doilea ciclu al Programului Tomata, fermierii vor primi un sprijin financiar de 1.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați de legume cultivate în spații protejate. Această măsură este menită să sprijine producătorii locali și să stimuleze producția de legume.
Florin Barbu a oferit fermierilor prezenți la târgul agroalimentar din Slatina asigurări că Guvernul va continua să finanțeze proiecte care să sprijine agricultura. El a menționat că se dorește în mod activ susținerea fermierilor, astfel încât aceștia să poată dezvolta ferme sustenabile și eficiente.
20% dintre proiectele pentru instalarea tinerilor fermieri sunt din judeţul Olt
Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri Olt, a menționat că județul Olt reprezintă aproximativ 20% din totalul proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri la nivel național. În cadrul acestui program, un număr de 360 de tineri fermieri din județul Olt beneficiază de sprijin pentru a-și dezvolta activitățile agricole.
„Nu putem dezvolta sau nu putem instala un tânăr fermier fără să-l ajutăm cu o primă de instalare gen 70.000 de euro, cum avem în această perioadă. Aproape 20% din proiectele din România sunt implementate în judeţul Olt şi ne-aţi promis, şi v-aţi ţinut de cuvânt, că punctajul o să fie suplimentat pentru zona de legumicultură şi am ajuns să avem 360 de tineri fermieri instalaţi, tineri care au venit majoritatea din diasporă. A venit şi un străin (căsătorit în România - n.r.) şi a devenit legumicultor. Deci suntem pe drumul cel bun, cred eu, pentru că avem nevoie de această predictibilitate ca tinerii fermieri să continue această frumoasă meserie şi să avem pe masa românilor produse româneşti”, a spus Ciobanu.
Evenimentul de la Slatina marchează Ziua Produselor Agroalimentare Românești, fiind organizat între 11 și 13 octombrie și adunând circa 100 de producători locali. Aceștia oferă o gamă variată de produse, incluzând legume, flori, pâine și diverse preparate tradiționale românești.