„BANDITUL ROȘCAT” care a PĂCĂLIT marile bănci în 20 de minute. Jaful MILENIULUI sau noroc imens? FBI, chemat să încheie jocul

Polițiștii americani au reușit să aresteze un bărbat bănuit că ar fi un jefuitor în serie, care a lovit trei mari bănci din orașul Los Angeles la începutul lunii. Angajații forțelor de ordine au fost, la început, nedumeriți, având în vedere dexteritatea și rapiditatea bărbatului, care a reușit să jefuiască întreprinderile financiare în mai puțin de 20 de minute. „Banditul roșcat” a fost prins doar odată cu intervenția FBI.

Patrick Brian Day a primit porecla de „Banditul Roșcat”, după ce imaginile cu jefuitorul de bănci au fost făcute publice, observându-se culoarea distinctivă a bărbii suspectului, potrivit Daily Mail.

 

Sursa FOTO: LAPD

Presupusul hoț ar fi reușit să fure bani de la trei bănci din orașul american folosindu-se de o hârtiuța pe care o înmâna unui casier, transmițând faptul că infractorul are un pistol și o bombă asupra lui. Astfel, Day a putut să se miște cu rapiditatea și să aibă timp pentru trei jafuri în doar 20 de minute.

Day, care are o istorie „extensivă” de infracțiuni care privesc „narcotice și fapte violente”, a fost prins în urma unui pont anonim, într-o misiune a LAPD, la care a participat și FBI.