Băncile rămân fără clienți la creditele pentru aparate dentare!

Părinții din București au scăpat de o cheltuială serioasă. Dacă de mai bine de zece ani băncile se bucurau de clienți ai creditelor pentru achiziționarea aparatului dentar pentru copii, începând de săptămâna aceasta, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale (ASSM), din cadrul Primăriei București le oferă gratuit, prin programul „Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul București”. Un astfel de aparat ortodontic costa, într-un cabinet privat, circa 7.000 de lei.

Costurile pentru un dispozitiv de îndreptat dinții au f ost mereu pest e put erile finaciare ale mult or părinți. Astfel, c opiii ai căr or mame și tați nu a veau de unde să scoată circa două mii de eur o pentru îndreptarea dinților, rămâneau cu un c omplex s au chiar cu probleme grave ale danturii. Din disperare, părinții se rugau de stomatologi și ortodonți pentru a le furniza serviciile medicale în rate. Cererea fiind mare, dentiștii, împreună cu băncile, au lansat „creditul pentru aparat dentar”.

Pentru a beneficia de împrumutul b ancar, dentistul și specialistul în ort odonție fur - nizau clienților ade verințe și facturi pr oforme pentru a fi duse la cr editor, un demer s asemănător celor care au cumpărat mașini prin împrumut bancar. Din păcate, unele IFN-uri luau și pielea de pe datorinici prin dobânzi exagerate sau penalități la câteva zile întârziere.

Părinții se îndatorau și pe card de credit

Creditele „pentru dinți” au dispărut din maj oritatea agențiilor b ancare. Libra Bank, de e xemplu, ar e un p arteneriat o clinică dent ară, prin c are societatea medic ală trimit e un proiect de împrumut cătr e s ocietatea bancară, însoțit de c ererea clientului. Banca analizează dacă veniturile pacientului permit rambursarea împrumutului în maximum 60 de luni și în caz favorabil, virează banii direct către clinică. În general, există un plafon de maxim 20.000 de lei.

Băncile care nu au sau nu mai au această linie de credit, oferă un card cu care se poate plăti la orice furniz or de s ervicii, însă care nu po ate furniza bani cash. Limita lui, la BRD de exemplu, este de 25.000 de lei, iar banca stabilește automat o sumă minimă de r a m b u r s a r e lu nară.

Stomatologii susțin că pecienții folosesc deseori aceste tipuri de c ard pentru a-și achita serviciile medicale dentare și că acestea au înlocuit vechiile credite bancare.

Consultații gratuite pentru copii

Prin s erviciul PMB , A SSM, copiii pot beneficia acum de consultații gratuite ortodontice cât și de lucrările st omatologice af erente montării ap aratului. De asemenea, după ce părintele înscrie, prin dosar, copilul în programul „Consultații stomatologice și aplicare de aparate ortodontice pentru elevii din Municipiul București”, aparatul dentar este gratuit. Pr ogramul a luat start în 17 septembrie. Încă din prima zi s-au depus pest e 200 de dosare.

 

Unde se depun dosarele

Elevii din Bucur ești, cu vâr - sta între 7 și 16 ani, vor beneficia de un ajutor financiar de 750 de lei, pentru un ap arat sau de 1.500 de lei, pentru două ap arate (mandibulă sus, mandibulă jos), sume car e achită int egral costurile acestor dispozitive.

În baza biletului de trimitere emis de medicul stomatolog din cabinetul școlar, elevul va fi consultat în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială „Prof. Dr. Dan Theodorescu”, din strada Eforie, nr. 4–6 și i s e va elibera o r ecomandare pentru aparatul ortodontic.

Pentru a beneficia de ajutorul financiar , părinții s au reprezentanții leg ali ai ele vului tr ebuie să tr ansmită cătr e Administrația Spitalelor și Serviciilor M edicale Bucur ești un dosar care cuprinde:

r ecomandarea medic ală emisă de medicul primar /specialist ortodont;

copia cărții de identit ate a părintelui/reprezentantului legal;

dat ele de identific are ale elevului și dat ele șc olii la c are învață;

dat ele la c are pot fi c ontactați părinții/ repre zentanții legali.

Pentru a fi inclus în pr oiect, tutorele s au reprezentantul legal al elevului va transmite dosarul, pe adr esa de e-mail aparateortodontice@assmb.ro, urmând a fi contactat în termen de 10 zile.

Lista cabinetelor stomatologice din școli poate fi consultată pe site-ul www.assmb.ro