Bancher: Economia românescă dă semne de redresare. Companiile vor să se extindă, să construiască

Bancher: Economia românescă dă semne de redresare. Companiile vor să se extindă, să construiască

Economia a dat semne de redresare, iar bilanţurile băncilor se stabilizează. În unele sectoare s-a înregistrat o creştere a veniturilor, iar accesul la finanţare a devenit mai facil, spune Benoit Catel, preşedintele Volksbank România, în cadrul unui interviu pentru Agerpres.

Aud din ce în ce mai des atunci când vorbesc cu clienţii că vor să construiască ceva, că vor să se extindă, ca vor să investească. Nevoile economiei au rămas acolo şi există potenţial pentru creşterea creditării în România. De exemplu, ar trebui încurajate investiţiile în sectorul productiv şi cele în sectorul distribuţiei", a exemplificat şeful Volksbank.

Acesta a mai declarat că există o presiune pentru finalizarea proiectelor europene în următorii doi ani, băncile putând asigura cofinanţarea şi finanţarea pe termen scurt a proiectelor.

În ceea ce piveşte creditele pentru persoane fizice, Catel spune că cererea de credit este încă slabă. "Estimăm creşteri pe segmentul creditelor în moneda naţională pe termen scurt. Aceasta înseamnă că va exista o concurenţă foarte mare din partea băncilor, ceea ce, în final, este în beneficiul clienţilor". Conolidarea sistemului bancar "În prezent, pe piaţa din România, operează 40 de bănci. La prima vedere, dacă faci o comparaţie cu numărul de bănci active în Franţa sau în alte state occidentale, cifra pare foarte mare. Dar, dacă ne uităm mai în profunzime, la criterii precum raportul dintre numărul de unităţi bancare şi populaţie, numărul de operaţiuni pe client, volumul de credite raportat la PIB, nu se poate trage decât o singură concluzie: că există potenţial de creştere", a mai spus preşedintele Volksbank.

În opinia sa, băncile mici pot coexista cu cele mari. Mulţi creditori au găsit nişe pe care le-au exploatat, reuşind să îşi dezvolte afacerile.

"Cepot spune cu siguranţă, este că în 10 ani de acum, sunt convins că vom avea mult mai puţine bănci active pe piaţa din România", a mai spus Catel.

Anii trecuţi, banca austriacă a vândut divizia internaţională către ruşii de la Sperbank, mai puţin filiala locală, marcată de pierderile generate de creditele neperformante, apărute ca urmare a unei creşteri accelerate înainte de criză. Austriecii au declarat atunci că nu renunţă la planurile de vânzare ale Volksbank România.

Recent, presa a scris că Volksbank ar fi contractat Rotschild pentru a coordona vânzarea filialei din România.

"Nu aş putea comenta această informaţie în momentul de faţă. Dar, ceea ce pot să vă spun este că intenţia de a vinde filiala din România a fost anunţată cu mult timp în urmă, întreg procesul fiind coordonat de către acţionarii noştri. Este foarte posibil ca aceştia să apeleze la serviciile unei firme de consultanţă în fuziuni şi achiziţii, lucru care nu este deloc neobişnuit", a spus Catel.

Ne puteți urmări și pe Google News