Economie
Banca Centrală Europeană are noi probleme la început de an
- Paul Barbu
- 9 ianuarie 2011, 16:52
Banca Centrală Europeană a început anul "între ciocan şi nicovală", având în vedere că instituţia se confruntă cu dezechilibrele din ce în ce mai accentuate din zona euro, nervozitatea de pe pieţele bursiere şi cu o inflaţie de 2,2% în decembrie, anunţă Agerpres.
Creşterea preţurilor este cea mai mare înregistrată în zona euro de la finele lui 2008. Potrivit analiştilor, nivelul inflaţiei în decembrie este legat de efectele temporare, mai ales de creşterea a preţului petrolului.
Având în vedere aceste dezechilibre, BCE trebui să considere zona euro ca un club unit însă criza fără precedent a datoriilor şi cea bancară, ambele fără precedent, vor forţa banca să acţioneze cu o prudenţă extremă.
Recomandările noastre