Baletul Naţional Georgian "Sukhishvili", la Sala Palatului

Baletul Naţional Georgian "Sukhishvili", la Sala Palatului

Pe 16 noiembrie, pentru prima dată în România, vestita Companie de dans "Sukhishvili", înfiinţată în urmă cu 66 de ani, va susţine un spectacol de două ore.

La jumătatea lunii noiembrie, pe scena Sălii Palatului arta va căpăta forma unui amestec de dans, săbii şi cuţite, adunate sub denumirea de dans tradiţional georgian: "Sukhishvili". Baletul Naţional Georgian, cunoscut pentru coregrafiile ce sugerează mişcările specifice războinicilor, ce pot fi realizate doar de dansatori cu condiţie fizică foarte bună, dar şi pentru logevitatea trupei, vine pentru prima dată în România.

Înfiinţată în 1945, "Sukhishvili" a devenit vestită în toată lumea. Baletul Naţional Georgian, fondat de Iliko Sukhishvili şi Nino Ramishvili, a urcat pe marile scene ale lumii: Albert Hall, The Coliseum, The Metropolitan Opera, Madison Square Garden şi a adunat o serie de recorduri.

A fost prima trupă de dans tradiţional care a fost acceptată pe scena La Scala din Milano. Record mondial: au fost invitaţi să danseze pe scena La Scala de 14 ori. Au făcut înconjurul lumii de 3 ori, au avut peste 10.000 de spectacole în 80 de ţări, în faţa a 50 de milioane de oameni. Peste 600 de costume autentice create special pentru Sukhishvili.

Ne puteți urmări și pe Google News

Turneul balcanic intitulat "Sukhishvili Balkan Tour" ajunge în Grecia, Bulgaria, România şi Serbia. Spectacolul va dura două ore. Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro.