Plecat de la nea Mărin, din Băileşti, un Sucă de-al nostru e prins cu mâţa în sac în Italia
- Antonia Hendrik
- 27 martie 2019, 11:23
Călătorea cu trenul 9708 în dimineaţa zilei de ieri, de la Venezia spre Milano, fără bilet, când a fost luat la control de Poliţia Feroviară. Este vorba de B.M., 41 de ani, român, aflat în Italia de mai bine de un an, fără o locuinţă stabilă. Din primele cercetări, băileşteanul era deja căutat printr-un mandat de capturare şi cerere de extrădare emise de Tribunalul Băileşti, care îl condamnase definitiv la doi ani de închisoare, pentru mai multe infracţiuni comise în România.
Povestea lui "Sucă": Din informaţiile furnizate de Serviciul pentru Cooperare Internaţională al Poliţiei, agenţii au aflat că B.M. fusese condamnat de Tribunalul român după ce a fost surprins de Poliţie conducând o maşină în stare de ebrietate, fără a poseda permis de conducere. Printre altele, bărbatul de 41 de ani a ''umblat'' la contoarele electrice ale unei companii, furând energie electrică în valoare de circa 900 de euro.
Şi în timpul şederii sale în Italia, băileşteanul nostru a fost acuzat de bruscarea unor agenţi de poliţie de la un Comisariat din Roma. Arestarea a dus la încarcerarea acestuia, rămânând la dispoziţia preşedintelui Curţii de Apel din Venezia, care va trebui să se pronunţe în privinţa extrădării, deja cerute de autorităţile judiciare din România. Potrivit veronasera, în zilele următoare, cetăţeanul român ar trebui să fie, deci, extrădat în ţară, pentru a-şi executa perioada de detenţie decisă de Tribunalul din Băileşti.