Staţiunea Băile Felix ar putea rămâne fără apă termală din cauza faptului că nu şi-a plătit datoriile către societatea de termoficare Electrocentrale.
Anunţul a fost făcut, pentru Mediafax, de către directorul Electrocentrale Oradea, Dragoş Gligor, care a mai precizat că are de încasat de la restanţieri persoane juridice peste 16 milioane de lei, în totalul sumelor restante ridicându-se la peste 38,8 milioane lei.
“Dacă nu ne plătesc datoriile, o să le iau contorul. Le-am trimis o somaţie înainte de sărbători, dar nu au făcut niciun demers pentru plata restanţelor, aşa că nu o să avem ce face şi o să îi închidem", a declarat directorul societăţii Electrocentrale.
Singurul motiv pentru care nu afost oprită căldura până acum este acela că au fost temperaturi foarte scăzute.