Războiul nu este un eveniment sportiv, iar ocuparea orașului Bahmut, finalizată săptămâna aceasta cu chiu cu vai de către Rusia, nu este echivalentul unui gol.
Poate că cel mai bun mod de a înțelege bătălia de la Bahmut este să ne amintim a cincea săptămână a invaziei lui Vladimir Putin din Ucraina. Acela a fost momentul în care trupele lui au renunțat să mai încerce să cucerească Kievul, abandonând prin urmare principalul obiectiv al invaziei, scrie wsj.com.
Când bătălia pentru Kiev a luat sfârșit a început bătălia pentru Moscova - cum să ascunzi ori să explici eșecul și cum să-i supraviețuiești. De aici a urmat logic pornirea bătăliei pentru Bahmut: Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, pare să fi decis că modalitatea prin care putea să-și mărească prestigiul era să-și anunțe intenția de a cuceri orașul, astfel încă să poată prezenta în mod dramatic pretinsul succes al grupului său în antiteză cu eșecurile armatei ruse.
El pare să fi înțeles că atunci când va avea loc răfuiala cu regimul se va da vina pentru eșecul din Ucraina în primul rând pe corupția, incompetența și trădarea anumitor comandanți militari. Bahmut, un trofeu lipsit de importanță militară, este modalitatea găsită de el pentru a se poziționa printre cei îndreptățiți să arate cu degetul, iar nu printre cei arătați cu degetul.
Războiul e o pacoste care s-a prelungit prea mult, și de acum deja se observă o acceptare tacită a înfrângerii în programele TV din Rusia, deși cuvântul nu e folosit vreodată explicit. Acest sentiment implicit de înfrângere se sesizează și în comentariile bloggerilor militari, comentatori pro-război independenți cărora li s-a permis ori care își permit să critice prestația armatei.
Percepția înfrângerii explică și comportamentul lui Prigojin în mediul online. Într-o lume în care rușii ar fi crezut în victorie nu i s-ar fi îngăduit să se comporte așa cum o face, și nici n-ar fi fost în interesul lui să fie auzit perorând în voie, încă și cu detalii, despre trădările statului major, cerându-le capetele, arătând mormane de cadavre de mercenari și dând vina pentru moartea lor pe establishment-ul militar care ar fi refuzat deliberat să le trimită muniție.
Și să vedem și cel mai straniu episod de până acum. The Washington Post a scris pe baza unei scurgeri de informații de la serviciile americane de spionaj că Prigojin ar fi contactat persoane din serviciul secret al armatei ucrainene pentru a le propune un târg: ei ar fi predat Bahmut către Wagner, iar el le-ar fi oferit ucrainenilor coordonatele unor unități ale armatei ruse pentru a le distruge.
Război în Ucraina
Povestea poate fi sau nu adevărată, însă e perfect plauzibilă și la fel de plauzibil ar fi fost și dacă armata rusă ar fi contactat-o pe cea ucraineană pentru a o sfătui cum să distrugă Wagner. Bătălia care contează acum pentru elitele Rusiei e bătălia pentru Moscova. Cine va supraviețui cu privilegiile și imunitatea intacte? Cine va sfârși spânzurat ca Mussolini ori secerat cu mitraliera de pe o motocicletă la o trecere de pietoni din Moscova?
Prigojin poate conta probabil pe faptul că articolul din Washington Post, indiferent dacă prezintă fapte reale sau nu, e de o irelevanță supremă pentru Putin. Putin a investit mult prea multă putere în Prigojin pentru a mai putea acum să-l demaște ca trădător al Rusiei. Scurgerea de informații trebuie să fie o provocare a Vestului, un complot contra lui Prigojin pus la care de establishment-ul militar rus sau, nu chiar atât de imposibil, ambele.
Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, nimic din toate acestea n-ar fi fost vizibil pentru noi dacă elitele rusești n-ar fi renunțat la speranța de a câștiga războiul. Regimul Putin a ajuns ca un cuplu căsătorit care renunță la orice aparențe și se ia la bătaie într-un restaurant.
La fel și-n cazul perorațiilor ilare și deliberat stridente de pe Twitter, cu tot cu nori-ciupercă amenințători, ale fostului președinte și premier Dmitri Medvedev, cunoscut până acum ca un individ manierat. Umblă vorba că și vodca ar juca un rol, însă exhibiționismul lui nu poate fi explicat decât printr-un consens unanim al elitelor cum că războiul a fost un dezastru și urmează un meci al învinovățirilor.
Unicul succes posibil era cel vizat inițial: o Ucraină supusă care s-ar fi lăsat trasă înapoi pe orbita Moscovei cu costuri militare minime. NATO ar fi fost pusă în fața faptului împlinit. Occidentul ar fi fost silit să accepte Rusia în calitate de putere care trebuie să fie consultată și îmbunată.
Putin e posibil să se fi amăgit inițial cu privire la probabilitatea succesului, dar nu cred că acum își mai face vreo iluzie despre inevitabilitatea eșecului.
Aceasta e vestea bună. Vestea proastă este că, printr-o adeverire ironică a propriilor lui cugetări de dinaintea războiului, a ajuns prin gafa sa într-o situație personală fatală. Războiul se desfășoară în așa fel încât permite ca Ucraina și NATO să amenințe controlul Rusiei asupra posesiunii ei imperiale cu mare semnificație strategică și simbolică: Crimeea.
El are o serie de opțiuni, de la a încerca să obțină un armistițiu și speranța că armata sa rău șifonată va reuși să reziste pe poziții până la amenințarea cu armele nucleare sau chiar utilizarea lor. Călătoria aceasta cu peripeții s-ar putea să nu se termine prea curând. Totuși, ceea ce pare de asemenea posibil este că forțele terestre ale Rusiei nu vor mai reuși niciodată să lanseze o ofensivă serioasă în decursul acestui război. (Rador)