„Bădia” Ernest Maftei, actorul care nu putea să doarmă fără să facă amor, a fost o legendă a cinematografiei, dar și un adevărat Don Juan al femeilor. Cu toate astea, el a avut mari probleme cu legea din cauza simpatiilor legionare.
„Bădia” Ernest Maftei s-a născut în martie 1920, în comuna Prăjești, aproape de Bacău. El a urmat cursurile Școlii Normale (pentru învățători) și și-a pierdut mama la doar 9 ani. La scurt timp, actorul și-a descoperit pasiunea pentru cinematografie.
Acesta a avut peste 200 de roluri, din care un sfert au fost principale. Printre filmele al căror protagonist a fost, pot fi enumerate: „Valurile Dunării”, „Reconstituirea”, „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Burebista”, „Departe de Tiperrary”, „Ultima noapte de dragoste”, „Modigliani” ș.a. El și colegii de breaslă a înființat Uniunea Cineaștilor din România.
„Iubesc foarte mult filmul pentru autenticul la care te supune. Aici n-ai cum trișa.Pelicula trădează cel mai mic fals”, obișnuia să spună. De altfel, avea să recunoască faptul că tatăl său nu a fost de acord să îmbrățișeze această meserie: „Tata n-a fost prea încântat când a auzit că mă fac actor. Că la el nu era tocmai limpede cum e cu teatrul ăsta. În 1942, eram încă student, dar jucam la Iași într-o filială a teatrului lui Victor Ion Popa. Am debutat cu piesa Zece milionari și, culmea!, eram bancher. Prima și ultima oară în viața mea. După aia, numai muncitor și țăran, cum știi și mata”, mărturisea Ernest Maftei în revista „Cinema” nr. 6/1973.
În 1937, la vârsta de 17 ani, Ernest Maftei se înscria în „Frăția de Cruce” (FDC), organizație anticomunistă a tineretului național-creștin. La momentul respectiv, actorul a rămas printre puținii supraviețuitori din sudul Moldovei, astfel că atunci când Carol al II-lea este alungat din țară, iar Legiunea Arhanghelul Mihail devine o forță politică, a primit misiunea de conducere pe teritoriul a patru județe. „Bădia” a fost și colaborator al Securității, dar s-a constatat că este ținut în rețea inutil și că nu este sincer.
Nu putea dormi fără să facă amor
Actorul a avut o poveste demnă de scris în cărți și pe plan personal. El a povestit că nu putea să doarmă dacă nu făcea amor în fiecare seară și că soția lui îl trimitea la alte femei pentru a scăpa de el.
„A fost o epocă în care, dacă nu făceam dragoste, nu puteam să dorm. Aşa îmi era firea. Nevasta-mea mă trimitea şi la altele ca să mai scape de mine. Câştigam 40.000 de lei pe film şi veneam acasă, de la femei, fără niciun leu. De îmbătat nu m-am îmbătat niciodată, dar n-am mai băut apă de 50 de ani”, potrivit Adevărul.