Cea de-a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2020 se va desfăşura în perioada 24 august - 5 septembrie, potrivit calendarului aprobat printr-un ordin de ministru transmis spre publicare în Monitorul Oficial.
Înscrierea candidaţilor este programată în intervalul 13 - 24 iulie. Documentele-tip de înscriere, completate şi semnate, pot fi depuse la secretariatele unităţilor de învăţământ-centre de examen sau pot fi transmise prin mijloace electronice/poştă, folosindu-se coordonatele indicate de secretariatele unităţilor de învăţământ.
Probele scrise sunt programate în săptămâna 24 - 27 august, astfel:
24 august - proba la Limba şi literatura română - E.a);
25 august - proba obligatorie a profilului - E.c);
26 august - proba la alegere a profilului şi specializării - E.d);
27 august - Limba şi literatura maternă - proba E.b).
„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se pot realiza în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă, la probele de profil din cadrul examenului naţional de Bacalaureat (2020), potrivit metodologiei specifice", afirmă MEC, într-un comunicat remis presei.
Primele rezultate la probele scrise vor fi afişate pe 2 septembrie (până la ora 12,00). Contestaţiile se pot depune în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 - 20,00.
„La fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor - RGPD). Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora", se mai arată în comunicat.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6.