Așteptarea a luat sfârșit. Rezultatele Examenului de Bacalaureat 2019 au fost afișate în urmă cu câteva minute la avizierele liceelor și pe site-ul Ministerului Educației. Doar 63,78% dintre elevii care au susținut examenul maturității au reușit să îl și promoveze. Oficial acesta este cel mai slab procent din ultimii 5 ani.
Update 2: Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației, doar 86.794 de elevi au reușit să promoveze Bacalaureatul în sesiunea iulie, 2019.
„Cel mai mare procent de promovare a Bacalaureatului a fost înregistrat de sectorul 4 al Bucureștiului, cu 81% de medii de trecere dintre elevii prezenți la BAC”, a anunțat Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV. Ministrul Educației a declarat că, pe județe, topul este următorul: Cluj, Iași, Bacău și Sibiu.
„Clujul are aproape 81% rata de promovare a Bacalaureatului, Iași – 76%, Bacău – 75%, Sibiu – 74”, a declarat Andronescu, la Realitatea TV.
La polul opus, se situează Ilfov, unde rata de promovare a fost de 36%, Giurgiu – 47% și Harghita, a precizat aceasta.
Update: Aici puteți vede ce note s-au obținut la examenul maturității din sesiunea iulie, 2019.
Acestea sunt primele rezultate de la BAC 2019. Tinerii care nu sunt mulțumiți de notele primite au dreptul de a depune contestații, începând de la ora 12:00 și până la ora 16:00. Rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea contestațiilor, sâmbătă pe 13 iulie.
Știrea inițială
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 - 16,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 13 iulie.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi - 116.316 din promoţia curentă, respectiv 19.771 din cele anterioare. Pentru a promova BAC-ul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
A doua sesiune a examenului de BAC 2019 are următoarea structură: 15 - 19 iulie, înscrierea candidaţilor; 26 iulie - înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe; 21 august - Limba şi literatura română - proba Ea) - proba scrisă; 22 august - Limba şi literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă; 23 august - proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă.
Pe 26 august se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - proba scrisă, pe 27 şi 28 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A, pe 29 august - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B, pe 30 august şi 2 septembrie - evaluarea competenţelor digitale - proba D.
În zilele de 2 - 3 septembrie se va face evaluarea competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C, iar pe 3 septembrie vor fi afişate rezultatele la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12,00 - 16,00).
Rezultatele finale vor fi afişate pe 7 septembrie.