BACALAUREAT 2017. Profesorii amenință cu blocarea examenului de bacalaureat, nemulțumiți de legea salarizării

BACALAUREAT 2017. Cadrele didactice ar putea intra în grevă generală în toată țara, nu doar în câteva orașe, cum plănuiau inițial. Sindicaliştii recunosc că este o situaţie foarte delicată pentru elevi şi speră ca acest conflict să fie soluţionat rapid.

BACALAUREAT 2017. Principala nemulţumire a sindicaliştilor din învăţământul preuniversitar este legea salarizării unitare, care „plasează cadrele didactice la un nivel apropiat de cel al muncitorilor necalificaţi”. 

Totodată, dascălii sunt nemulţumiţi că nu sunt stipulate în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare plăţii sentinţelor judecătoreşti, inclusiv a celor ce se referă la dobânzile penalizatoare.  Sindicaliştii reclamă, de asemenea, faptul că Parlamentul nu a adoptat iniţiativa legislativă privind posibilitatea pensionării cadrelor didactice cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard şi fără diminuarea cuantumului pensiei, în condiţiile în care alte categorii socio-profesionale se pot pensiona mult mai devreme. Simion Hăncescu, preşedintele FSLI, nu exclude schimbarea calendarului pentru BACALAUREAT 2017, dacă mâine se ajunge la concluzia că profesorii trebuie să intre în grevă.

 „Conform deciziei luate din data de 31 mai, în perioada 6-9 iunie s-a desfășurat un referendum, iar la cererea colegilor din țară s-a prelungit până luni la 10, așa că abia luni vom ști exact situația la nivel național. Conform legii, la nivel național se poate declanșa greva dacă este jumătate plus unu din totalitatea membrilor de acord cu această formă de protest. Situația este foarte aproape de 50%, dar în caz că nu va fi, sunt județe din țară care sunt de acord cu declanșarea grevei generale. (...) Aceste probe scrise se pot amâna”, a declarat Simion Hăncescu. Liderul syndical a precizat, astăzi, că „oricum, elevii vor afla de mâine care este situația. Există posibilitatea ca elevii să se pregătească și să se prezinte la examen, dar examenul să nu se dea. Totul depinde de faptul că dacă printre semnatarii care acestei forme de protest sunt și dascăli care sunt implicați în procesul bacalaureatului… există și acest risc. Este o situație delicată, neplacută, dar, din păcate, noi am sesizat de peste o lună de zile și Guvernul și pe parlamentari că este o problemă cu legea salarizării. Sper ca cei care conduc acastă țară să audă și sa ne invite la discuții pentru a găsi o soluție. Nu se dorește ca elevii într-adevar să sufere!”.

Pe de altă parte, Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean a anunțat, deja din week-end, că peste 3.000 de profesori ai județului vor intra în grevă generală în 12 iunie, când este programată proba de testare a competențelor digitale. Potrivit președintelui Lucia Cojocaru greva a fost aprobată în toate județele în care federația are reprezentanți.

 Astfel, greva ar urma să aibă loc în 12 iunie, la ora 8.00, și ar urma sa ducă la anularea probei de competențe digitale din cadrul Bacalaureatului. „Din ceea ce știu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori în județ care vor intra în grevă. Din comunicările cu colegii știu că greva va fi în toate județele din țară unde avem reprezentanți. Sigur că greva ar afecta și examenul de Bacalaureat în conditiile în care în data de 12 este programată proba de competențe digitale. Suntem deschiși la negocieri și răspundem și dacă suntem solicitați la 12 noaptea sau la patru dimineața”, a explicat Lucia Cojocaru, președinte S.L.I.P.C.