BAC 2008: Protocol, fiţuici şi indulgenţă

„Proba maturităţii“ susţinută de absolvenţii de liceu ai acestui an s-a dovedit a fi mai mult o întrecere de fraude, supravegheată de profesori bine „unşi“ din fondul de protocol colectat pentru comisiile de Bacalaureat. Peste 250 de candidaţi au fost eliminaţi pentru încercări de fraudare a examenului.

Emoţii, lacrimi, dar şi multă bucurie. Ieri s-au afişat notele la examenul de bacalaureat. Recentul concurs susţinut de aproximativ 230.000 de absolvenţi de liceu s-a dovedit - în final - doar o simplă „trecere a câinelui prin apă“ şi nicidecum un concurs real. Foarte multe cadre didactice au recunoscut - dar discret, pe la colţuri, de frica ministerului - că fraudele au fost prezente la tot pasul; de la clasicele fiţuici, până la căştile minuscule. Nu există elevi infractori, ci profesori „toleranţi“

Acest lucru n-ar fi fost posibil decât cu complicitatea supraveghetorilor. „De aceea au fost înlocuiţi zeci de profesori participanţi, încă din primele zile ale bacalaureatului. Fondul de protocol? Da, ştim deja că s-au dat bani pentru a-i «înmuia» pe membrii comisiilor. Suma a variat între 100 şi chiar 350 de lei de elev“, ne-a declarat un oficial al Ministerului Educaţiei, sub rezerva anonimatului. La liceele slabe s-a copiat Reprezentantul MECT are şi o explicaţie, pentru „bunătatea“ de care au dat dovadă supraveghetorii din centrele de examen cu absolvenţi mai slab pregătiţi. „Foarte multe licee teoretice ţin cu tot dinadinsul să fie catalogate colegii naţionale. Dar primele condiţii sunt ca nimeni să nu pice bacalaureatul timp de trei ani consecutiv şi să nu existe repetenţi timp de cinci ani. Aceeaşi dorinţă o au şi unele şcoli de arte şi meserii sau grupuri şcolare tehnice, care doresc să ajungă la titulatura de licee cu profil tehnic“, a mai explicat angajatul Ministerului Educaţiei.   Cu o promovabilitate estimată la peste 85% în condiţiile unui numărrecord de fraude semnalate, notele mari ale Bacalaureatului 2008 s-au situat în permanenţă între posibilitatea candidaţ ilor de a copia sau de a învăţa pe de rost rezolvările celor o sută de subiecte pe fiecare materie de concurs, publicate de Ministerul Educaţiei în format electronic.   Nici mulţi dintre cei care au luat notele pe merit nu sunt consideraţi ca absolvenţi perfecţi. „Practic, Bacul din acest an n-a făcut decât să certifice ori infractori, ori tineri cu o memorie de elefant! Nici urmă de competenţele care ar fi trebuit să fie dobândite în liceu - spirit sintetic, creativ“, acuză expertul în educaţie Ciprian Ciucu, director de comunicare al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

VEZI AICI REZULTATELE LA BACALAUREAT