Babele de martie. Cum să îți alegi baba și ce reprezintă aceasta

Babele de martie. Există mai multe metode pentru a-ți alege baba de martie. De asemenea, și însemnătatea acestor zile este diferită.

De pe 1 până pe 9 martie fiecare își alege o zi, sau mai bine zis o „babă”, și asa cum va fi vremea în ziua aleasă așa va fi și firea omului respectiv, spun unii bătrâni, în timp ce alții spun că așa cum este vremea în acea zi, așa va fi și anul care începe de atunci, scrie Ziarulunirea.ro.

Babele de martie vestesc venirea primăverii, se spune că în aceste zile Baba Dochia, cea care aduce iarna începe să-și dea jos cele 9 cojoace, câte unul în fiecare zi și astfel în fiecare zi afară se face puțin mai cald, iarna lăsând loc primăverii să vină.

Dacă vremea este frumoasa și soarele strălucește acel om este voios și bun la suflet sau îi va merge bine tot anul următor, dacă în schimb este întunecat atunci acela nu este un om bun la suflet și este cam supărăcios. Tot în tradiția românească se spune că dacă ninge sau ploua în acea zi este semn de bogăție.

Pentru alegerea babei o metoda este aceea de a-ți alege o zi oarecare între 1 și 9 martie la întâmplare. O altă metodă este de a-ți alege baba în funcție de ziua de naștere, dacă ziua se află între 1 ți 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectiva, de exemplu dacă este cineva născut pe 6 august baba lui va fi pe 6 martie ; dacă data nașterii este formata din doua cifre atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este născut pe 23 decembrie, ziua în care îi pică baba se calculează astfel 2 + 3= 5, deci baba este pe 5 martie.

Bunicii nostri cunosteau ca primele zile din aceasta luna sunt fie prea friguroase, fie prea calde. Ei au numit aceste zile cu vreme schimbatoare, zilele babelor. De unde vine acest obicei? Etnografii spun ca mitul "babelor" este unul din cele mai importante mituri romanesti, cel al Babei Dochia. Exista credinta ca Baba Dochia si-a luat numele de la Sfanta Mucenita Evdochia, sarbatorita de Biserica pe 1 martie.