Duminica aceasta se citește la Liturghie una dintre cele mai tulburătoare pericope din Evanghelie: Pilda celor chemați la cină. O istorioară despre alienarea Lumii fără Dumnezeu.
Iisus povestește cum „un om oarecare a fãcut cină mare și a chemat pe mulți”. La ora stabilită, el își trimite sluga să le spună invitaților să vină pentru că totul e gata. Surpriză, însă, parcă toți sunt înțeleși și găsesc scuze: unul și-a cumpărat un ogor și merge să-l vadă, altul și-a cumpărat cinci perechi de boi și vrea să-i încerce, al treilea tocmai se însurase. Atunci, stăpânul mânios își trimite sluga să meargă pe ulițele cetății și să-i aducă la masă pe săraci, pe neputincioși, pe orbi, pe șchiopi. Cum sluga îl informează că tot mai e loc la masă, îi spune să iasă „la drumuri și la garduri” și să-i adune pe toți cei întâlniți, „ca să mi se umple casa”. Iar stăpânul încheie: „Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea”.
Nu trebuie multă perspicacitate pentru a pricepe că „omul oarecare” este Dumnezeu Tatăl, că „sluga trimisă” este Fiul, iar „cina” este viața veșnică și fericită de după moarte a celor ce au răspuns „chemării” Lui. În plan istoric, cei chemați mai întâi au fost conducătorii Poporului Ales, care nu L-au recunoscut pe Mântuitor, ucigându-L.
Așa că au fost chemați cei săraci și necăjiți „din cetate”, adică iudeii care L-au ascultat și urmat pe Iisus. Dar și cei de „la drumuri” și „garduri”, așadar toate neamurile lumii de dincolo de granițe. În plan contemporan, „chemați” sunt cei bogați, talentați, adică înzestrați de Dumnezeu cu toate darurile. Dar, prea ocupați cu grijile și tentațiile lumii acesteia, tocmai ei nu mai aud Chemarea Celui care i-a înzestrat cu atâtea bogății. Nu Îl mai cunosc pe Dumnezeu, pentru că și-au făcut alți dumnezei din averile și plăcerile lor și din propria persoană. Pentru această formă de idolatrie, nici unul dintre ei „nu va gusta din cina mea”.
Chemarea o aud în schimb cei simpli, cei necăjiți și bolnavi, care își găsesc Aici alinarea în promisiunea Cinei de Dincolo. Fiecare dintre cele două categorii de oameni a ales: primii, să-și construiască Raiul în Lumea aceasta un paradis imperfect și, vai, care se va sfârși într-o zi; ultimii, să-și agonisească un loc în Raiul cel adevărat și veșnic.
Petre Țuțea a rezumat perfect mesajul dramatic al acestei pilde: „O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în biserică, față de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor.”