Ziua Mondială a Teatrului e sărbătorită în fiecare an pe 27 martie. Ocazie pentru manifestări culturale în toate colțurile lumii. Scena a fost aniversată pentru prima oară la Viena, în 1961.
La vremea respectivă, Institutul Internațional de Teatru are această inițiativă. De atunci, an de an, la aceeași dată, e prilejul ca în fiecare țară artiștii să iasă la rampă prin spectacole, concerte și, mai mult decât atât, publicul are șansa de-a se întâlni cu aceia care personifică cele mai îndrăgite personaje ale dramaturgiei naționale și universale.
În același timp, există deja tradiția ca în fiecare an un om al teatrului, dintr-o anumită țară, să transmită umanității un mesaj, cu ocazia acestei sărbători. În acest an revine onoarea lui Carlos Celdran, regizor cubanez.
„Patria mea teatrală este definită prin astfel de momente de întâlnire cu spectatorii care vin în sălile noastre, seară de seară, din colţurile cele mai diverse ale oraşului meu, pentru a ne însoţi şi a împărţi cu noi câteva ore, câteva minute.
Din momentele acestea unice îmi clădesc eu viaţa, când încetez să mai fiu eu, să mai sufăr pentru mine însumi şi când renasc şi înţeleg rostul autentic al meseriei de a face teatru: să trăieşti clipe efemere de adevăr pur, când ştii că tot ceea ce spui şi faci sub lumina proiectoarelor este adevărat şi reflectă eul tău cel mai profund şi mai personal.
Patria mea teatrală, a mea şi a actorilor mei, se ţese din toate aceste momente în care lăsăm deoparte măştile, retorica, teama de a fi cei ce suntem, şi ne dăm mâinile în întuneric.
Când am înţeles că teatrul este o patrie în sine, un imens teritoriu ce cuprinde lumea toată, a luat naştere înlăuntrul meu o hotărâre, care era totodată o eliberare: nu trebuie să te depărtezi, nici să te mişti din locul unde te afli, nu trebuie să fugi şi nici să te deplasezi.
Publicul este acolo unde exişti tu. Acolo îţi sunt alături colegii de care ai nevoie. Acolo, în afara căminului tău, se găseşte toată realitatea ta zilnică, opacă şi impenetrabilă”, iată o parte din gândurile lui Carlos Celdran, textul fiind tradus din limba spaniolă de Ligia Soare.
Să mai spunem, în acest context, că acela care a trasmis primul mesaj de Ziua Internațională a Teatrului, în 1962, a fost Jean Cocteau.
Spectatorii vor putea cunoaște, azi, Teatrul Național, în integralitatea sa
Teatrul Național din București își va deschide azi porțile, pe întreg parcursul zilei publicul având ocazia să cunoască instituția în integralitatea sa, atât prin spectacole și expoziții, cât și în cadrul unor tururi ghidate.
Totul va debuta la 11.30 cu două proiecții în Sala Media. Prima este înregistrarea spectacolului „Egoistul”, de Jean Anouilh, unde Radu Beligan a deținut rolul principal.
De la ora 14 puteți vedea, în același spațiu, documentarul dedicat refacerii integrale a clădirii Teatrului Național, operațiune desfășurată între 2008 și 2015. Explicațiile pentru public vor fi susținute chiar de autor, Mihai Bodea, filmul bazându-se pe o impresionantă arhivă de imagini, planuri de arhitectură, alături de care vor ieși în evidență oamenii care au lucrat atunci pe uriașul șantier.
De la ora 15 va începe turul ghidat prin clădirea Teatrului Național, iar ghid va fi Ionuț Corpaci, omul care vă poate spune, așa cum ne asigură gazdele, atât de multe și de frumoase povești de viață ale acestei instituții. Dacă doriți să participați la acest tur, să vedeți cum se nasc spectacolele, să admirați în final și panorama Capitalei de pe acoperișul clădirii, să știți că punctul de întâlnire e stabilit în foaierul din fața Sălii Media.
Urmează expoziții și lasnări de carte, iar de la ora 20 va bate gongul de începere a spectacolelor. La Sala Studio – „Scrisoarea”, după „O scrisoarea pierdută” de I.L. Caragiale, regia Horațiu Mălăele. La Sala Pictura – „Cinci femei de tranziție”, text scris și regizat de Rodica PopescuBitănescu. La Sala Atelier – „50 de secunde” de Dan Olteanu, regia Eugen Gyemant. La Sala Mică – „(D)efectul Placebo” – creație colectivă. Proiect 9G la TNB.
Primul muzical 100% românesc, sub cupola Circului
Primul spectacol muzical „100% românesc”, după cum suntem anunțați, va avea premiera pe 30 martie sub cupola Circului Metropolitan București.
Sub titlul „București! Je t’aime”, evenimentul va prilejui reîntâlnirea publicului cu artiștii Sanda Ladoși, Monica Anghel, Marcel Pavel, Adrian Enache, Bogdan Stanoevici și lista este cu mult mai lungă.
De la ora 19, în acea zi, veți fi martori ai Micului Paris, recreat în culori și sunet, cu tot cu simbolurile sale, Calea Victoriei, Capșa, Cișmigiul, Bătaia cu Flori de la Șosea, Grand Hotel de Boulevard. Nu vor lipsi nici poveștile de dragoste, în fiorul parfumului interbelic