Avocatul teroristului norvegian: Spitalul de nebuni ar putea fi cea mai grea pedeapsă pentru Breivik
- Luciana Pop
- 5 august 2011, 22:13
Un tratament obligatoriu într-o instituţie psihiatrică ar putea fi o pedeapsă mai grea, pentru Anders Breivik, autorul dublului atentat din Norvegia din 22 iulie, soldat cu 77 de morţi, decât o condamnare la închisoare, susține avocatul norvegianului, Geir Lippestad, într-un interviu publicat de ziarul ”Izvestia”.
"Breivik se descrie drept un cavaler care sfidează întreaga lume şi întreaga societate democratică şi dacă îl trimitem la închisoare, pur şi simplu va crede că a fost luat prizonier de către lume. Un spital de boli mintale nu se încadrează cu imaginea lumii pe care el şi-a creat-o în minte'', a adăugat avocatul.
Acesta spune că norvegianul ar putea fi izolat de societate într-o instituţie de boli mintale pentru mult timp, probabil până la sfârşitul zilelor, lucru mai greu de îndurat decât să își petreacă viaţa într-o închisoare.
Norvegianul, care în urmă cu două săptămâni a comis un dublu atac, soldat cu 77 de morți, și-a mărturisit faptele. El susține că a comis atentatele pentru că voia să salveze Norvegia şi Europa Occidentală de "cucerirea musulmană". Norvegianul, care în urmă cu două săptămâni a comis un dublu atac, soldat cu 77 de morți, și-a mărturisit faptele. El susține că a comis atentatele pentru că voia să salveze Norvegia şi Europa Occidentală de "cucerirea musulmană".
El se află în arest preventiv pentru opt săptămâni, într-o închisoare de maximă securitate.