Camera Deputaţilor a adoptat astăzi o propunere de modificare a Codului de Procedură Penală semnată de şase deputaţi PSD, informează Realitatea TV.
Potrivit modificării, apărătorul unui inculpat va putea asista la toate actele de urmărire penală, nu doar la cele care implică prezenţa persoanei cercetate.
Deputaţii PSD care au înaintat propunerea au motivat că, până acum, organele de cercetare penală pot decide discreţionar şi abuziv în ce cazuri poate un avocat să participe la actele de urmărire penală.
Propunerea de modificare a Codului de Procedură Penală a fost adoptată cu 175 de voturi pentru (din partea PSD, PNL, UDMR, PC), 69 împotrivă (toţi reprezentanţii PD-L şi o parte din PRM) şi patru abţineri.
Recomandările noastre