Avocaţii şi-au VOTAT o "MICĂ" IMUNITATE

Avocaţii şi-au VOTAT o "MICĂ" IMUNITATE

O nouă lege poate să limiteze drepturile procurorilor. Astfel, un amendament admis de legea avocaturii a fost depus de senatorul PSD, Ioan Chelaru, şi însuşit de Comisia Juridică din Senat.

Conform acestui proiect, procurorii nu au voie să ridice înscrisuri, să pună sub sechestru sau să dispună confiscarea comunicărilor scrise între client şi avocat, a calculatoarelor sau a telefoanelor mobile.   Conform hotnews.ro, un alt amendament, depus tot de senatorul PSD, Ioan Chelaru, prevede că avocaţii nu răspund dacă nu denunţă fapte de corupţie despre care află în exercitarea profesiei, sunt obligaţi să o facă doar în cazurile de infracţiuni cu violenţă sau terorism. 

Întâmplător sau nu, aceste modificări vin la scurt timp după cazul Sova-Ponta, acuzaţi pe baza unor probe obţinute în urma unor percheziţii informatice că ar fi comis fapte de corupţie pe vremea când activau ca avocaţi, mai scrie sursa mai sus citată.  

Prevederile controversate din proiectul de modificare a Legii avocaţilor

Ne puteți urmări și pe Google News

"După alineatul 1 al articolului 35 se introduc două noi alineate cu următorul cuprins: 

(1) Sunt exceptate de la măsură ridicării de înscrisuri, a sechestrării sau a confiscării:  1. comunicările scrise între client şi avocatul sau, autorizat legal să refuze oferirea de declaraţii. 2. consemnările efectuate cu privire la comunicările încredinţate de către client sau cu privire la alte împrejurări la care se referă dreptul de a refuză depunerea de mărturie 3. alte bunuri, cu privire la care se aplică dreptul de a refuză depunerea de mărturie. Nu este admisă ridicarea, sechestrarea sau confiscarea înscrisurilor, a suporturilor de sunet, imagine şi date, a imaginilor şi a altor reprezentări care se află în posesia avocatului. 

Restricţiile privind măsură confiscării nu sunt aplicabile în situaţia în care probe şi indicii temeince justifică suspiciunea că avocatul ar fi implicat în săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, ori dacă avocatul este implicat în favorizarea infractorului, obstrucţionarea justiţiei sau într-o tăinuire sau dacă este vorba despre bunuri rezultate în urmă săvârşirii unei infracţiuni, care au fost utilizate sau destinate săvârşirii unei infracituni care provin dintr-o infracţiune. 

Restricţiile privind măsură confiscării nu sunt aplicabile în situaţia în care avocatul contribuie la disimularea provenienţei bunurilor obţinute ilegal, dacă avocatul ascunde un bun provenit dintr-o infracţiune, disimulează provenienţă acestuia sau obstrucţionează ori periclitează identificarea provenienţei, identificarea, confiscarea, ridicarea sau punerea sub sechestru a unui astfel de bun. 

(2) Percheziţia sediului profesional al avocatului sau a domiciliului acestuia este condiţionată de existenţa unui mandat de percheziţie emis de judecător. Decanul Baroului local (sau reprezentantul acestuia) trebuie să fie prezent pe parcursul întregii proceduri de percheziţie derulate la sediul profesional al avocatului. 

După alineatul 4 al articolului 46 se introduc trei noi alineate cu următorul cuprins: 

(1) Persoană care face publică în mod ilegal o informaţie confidenţială din sfera privată a unui alte persoane sau care deconspira un secret operaţional sau comercial care i-a fost divulgat în calitate de avocat sau despre care a aflat în alt mod, dar în legătură cu calitatea să de avocat, este pedepsită de lege. Pedeapsa prevăzută de lege se aplică şi în situaţia în care avocatul divulgă secretul terţului şi după decesul persoanei vizate. Este agravantă situaţia în care avocatul divulgă secretul profesional pentru un folos personal sau cu intenţia de îmbogăţire personală sau unui terţ sau de a prejudicia clientul. 

(2) Sunt exoneraţi de mărturie membrii organelor profesiei care au obligaţia de confidenţialitate cu privire la informaţii de care iau cunoştinţă în exercitarea demnităţilor profesionale. Deopotrivă aceştia au obligaţia de secret profesional. 

(3) Avocatul nu răspunde pentru nedenuntarea infracţiunilor planificate de care are cunoştinţă în exercitarea profesiei, cu excepţia următoarelor infracţiuni:  - omor sau ucidere din culpă - genocid, crimă împotriva umanităţii sau crimă de război - răpire cu solicitarea unei recompense, luare de ostatici, atac împotriva traficului aerian şi naval săvârşit de o grupare teroristă. 

În toate cazurile, este exonerat de răspundere avocatul care previne săvârşirea infracţiunii su consecinţele acesteia în alt mod decât denunţarea făptuitorului".