Dezvăluiri uluitoare ies la iveală în cazul vasluianului Reliu Constantin, un om de 63 de ani, declarat, în acte, ca fiind mort de 14 ani, deși trăiește, bine-mersi. Ca și Elodia Ghinescu, celebra avocată dispărută, fără urmă, de aproape opt ani, el a fost declarat mort pe cale judecătorească, pe 30 mai 2016.
Despre vasluian, familia știa că e plecat în Turcia, din anul 1992. S-au revăzut, ultima oară, în 1999, iar, de atunci, au înterupt relațiile. A lucrat ca bucătar, dar i-a expirat documentul de ședere și, în ianuarie 2018, a fost expulzat în România. La Vamă, a aflat de la polițiștii de frontieră că e… mort. Intrat, recent, în atenția opiniei publice din întreaga lume, cazul lui Reliu Constantin pare, mai degrabă, o încercare a rudelor de a pune mâna pe tot ceea ce avea: casă, bunuri, terenuri. Cel puțin așa reiese din procesele intentate pe rolul instanțelor în care rolul principal l-a avut Ioana Constantin, soția „defunctului” Reliu. Ciudățenia cazului implică, însă, atât MAI prin Poliția Română, cât și Ministerul Justiției. Din septembrie 2014 și până la data pronunțării decesului, august 2016, Judecătoria Bârlad a solicitat Poliției Bârlad, Ministerului Justiției și, prin intermediul acestui minister, autorităților din Turcia, date despre Reliu Constantin. Procesul întins pe durata a doi ani a fost completat cu audierea unor martori și cu o dată aproximativă a morții vasluianului, respectiv 31 decembrie 2003, ora 24.00. Oficiali din Poliția Română au declarat, pentru EVZ, că Reliu Constantin a fost dat, la acea vreme, în urmărire, conform procedurii. Nu am putut obține un răspuns de la Tribunalul Vaslui, instanță care a respins solicitarea lui Reliu Constantin de a fi declarat viu, pe data de 14 martie, pe motiv că apelul a fost făcut la aproape doi ani de la pronunţarea sentinţei. Soluția revenirii la normalitate a acestui caz ne-a fost furnizată de avocata Crina Marinela Radu, avocata Elodiei Ghinescu: „Conform articolului 949 din Noul Cod de Procedură Civilă se poate cere, la aceeași instanță, anularea deciziei de declarare a morții unei persoane aflate în viață”.
Art. 949 CPC Rectificarea datei morţii: „La cererea oricărei persoane interesate (…) instanța va rectifica data morţii stabilită prin hotărâre, dacă se va dovedi că nu a fost cu putinţă ca moartea să se fi produs la acea dată”.