Avocată de renume internațional, condamnată la 38 de ani de închisoare pentru că a apărat drepturile femeilor din Iran. Ce învinovățiri i s-au adus
- Iulia Cimpoeru
- 13 martie 2019, 16:21
O avocată pentru drepturile omului din Iran, Nasrin Sotoudeh, a fost condamnată la 38 de ani de închisoare și 148 de lovituri de bici pentru că a apărat drepturile femeilor musulmane de a renunța la vălul islamic. Avocata a fost arestată în luna iunie și a fost acuzată de spionaj, de răspândirea propagandei și de insultarea liderului suprem al Iranului, a informat avocatul acesteia.
Avocata, Nasrin Sotoudeh, recunoscută pe plan internațional a reprezentat mai mulți activiști, printre care numeroase femei puse sub acuzare pentru că și-au dat jos vălul islamic, obligatoriu în Iran. Nasrin Sotoudeh a fost arestată în luna iunie și acuzată de spionaj, de răspândirea propagandei și de insultarea liderului suprem al Iranului, a anunțat avocatul ei, conform The Guradian.
Femeia a fost arestată și în 2010, pentru răspândirea propagandei și pentru conspirație contra securității statului, acuzații pe care Nasrin le-a negat, și a fost eliberată din închisoare după ce a executat trei din cei șase ani de închisoare la care fusese condamnată.
Luni, un judecător al Curții din Teheran, Mohammad Moqiseh, a anunțat că Nasrin Sotoudeh a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru conspirație împotriva securității naționale și la doi ani de închisoare pentru insultarea Auatollahului Ali Khamenei.
Însă Reza Khandan, soțul avocatei, a scris pe pagina sa de Facebook că sentința primită de Sotoudeh este, de fapt, de 38 de ani de închisoare și 148 de lovituri de bici, o pedeapsă neobișnuit de dură chiar și pentru o țară precum Iranul.
În 2012, Parlamentul European i-a acordat lui Nasrin Sotoudeh premiul Sakharov pentru drepturile omului. La acea vreme, Nasrin se afla în închisoare. Acuzațiile contra ei fuseseră aduse la scurt timp după ce avocata îi apărase pe opozanții arestați în cursul unor manifestații din 2009 față de realegerea în funcția de președinte a lui Mahmoud Ahmadinejad.
Sursa foto: women.ncr-iran.org