Război uriaș în Justiție. Evenimentele din culise au scindat instituțiile de forță

Război uriaș în Justiție. Evenimentele din culise au scindat instituțiile de forță

Ultimele patru sedințe consecutive ale Plenului CSM, de pe 20 iunie, 24 iunie, 1 iulie si 3 iulie, au fost boicotate constant de către mai mulți membri ai Consiliului

„Principala atribuție de serviciu a membrilor CSM este participarea la sedințe... Nu exista posibilitatea legală a „boicotului” fără a săvârsi abuz în serviciu... ICCJ a fost sancționată pentru refuzul aplicării unor legi ale Parlamentului... Într-o justitie funcțională, în acest moment parchetul trebuia deja să se autosesizeze”, scrie avocatul Toni Neacșu, la rându-i fost judecător și membru al CSM, într-o postare pe Facebook.

Mai precis, Toni Neacsu explică faptul ca refuzul acestora de a participa la ședintele instituției nu reprezintă altceva decât refuzul acestora de a-și îndeplini obligațiile de serviciu prevăzute de lege. Neacsu pune în oglindă situația actuală – generată de boicotul prelungit – cu ceea ce s-a întâmplat la Înalta Curte de Casație și Justiție, despre care Curtea Constituționala a României (prin Decizia nr. 26/2019) a stabilit ca a încălcat Constituția și legea prin neconstituirea aleatorie a Completurilor de cinci judecatori.

Ultimele patru sedințe consecutive ale Plenului CSM (de pe 20 iunie, 24 iunie, 1 iulie si 3 iulie) au fost boicotate constant de catre mai mulți membri ai Consiliului, printre care procurorii Nicolae Solomon, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader, si judecătorii Bogdan Mateescu, Andrea Chis si Mihai Balan, aceștia urmarind blocarea validării Adinei Florea la conducerea SIIJ. Pe de alta parte președintele Secției pentru procurori și ale Secției pentru judecători s-au ținut în tot acest răstimp.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iată mesajul de pe Facebook, de miercuri, 3 iulie 2019, al avocatului Adrian Toni Neacsu:

„Principala atributie de serviciu a membrilor CSM este participarea la sedintele de Plen si sectie. Nu exista posibilitatea legala a 'boicotului', cel putin fara a savarsi un abuz in serviciu in forma cea mai clara. CSM-ul isi exercita atributiile exclusiv prin sedintele de Plen sau de Sectii, imposibilitatea desfasurarii acestora insemnand blocarea activitatii. Refuzul participarii la sedinte inseamna refuzul indeplinirii unor obligatii de serviciu prevazute in legi primare. A fi la serviciu inseamna pentru membrii CSM nu a fi in cladire 8 ore ci a participa la sedintele CSM. Convingerile se exprima prin vot in sedinte, majoritatea urmand sa decida. Dupa ce ICCJ a fost sanctionata pentru refuzul aplicarii unor legi ale Parlamentului, am ajuns ca o alta autoritate constitutionala, CSM-ul, sa refuze aplicarea unor legi in vigoare. Intr-o justitie functionala, in acest moment parchetul trebuia deja sa se autosesizeze. Sigur, ironia crunta face ca ar trebui sa fie tocmai Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie”.