Un avion de luptă Su-27 s-a prăbuşit în Ucraina

Un avion de luptă Su-27 s-a prăbuşit în Ucraina

Un avion de luptă de tip Su-27, aparţinând Ucrainei, s-a prăbuşit sâmbătă după amiază pe când executa manevre de aterizare, în timpul unui zbor de antrenament, iar pilotul şi-a pierdut viaţa în incident.

Acesta este cel de-al doilea accident mortal de acest gen în două luni, precizează France Presse. ''Avionul Su-27 s-a prăbuşit în regiunea Jîtomîr'', în zona centru-nord a Ucrainei, în timpul manevrelor de aterizare, la ora 13:00 GMT, a scris pe Facebook statul major al forţelor armate ucrainene. ''Pilotul a murit. Circumstanţele şi cauzele incidentului sunt anchetate'', a mai precizat armata ucraineană, transmite Moldpres.

La 16 octombrie, un alt avion de acest tip s-a prăbuşit într-o regiune învecinată în timpul exerciţiilor militare comune Clear Sky 2018. În incident şi-au pierdut viaţa cei doi piloţi aflaţi la bord, un ucrainean şi un american.

Peste 700 de militari din opt ţări ale NATO, între care şi SUA, au participat la aceste manevre care au vizat să consolideze cooperarea între statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi aliaţii săi regionali, inclusiv Ucraina, pe fondul crizei fără precedent dintre Rusia şi Ucraina şi a tensiunilor în creştere cu Occidentul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News