Știrea inițială, venită de la o sursă credibilă, informa că în zona localității Niculești, comuna Slivilești din județul Gorj, un avion de mici dimensiuni (probabil două locuri) s-a prăbușit. Incidentul s-a petrecut în jurul orelor 12.30. Avionul a trecut peste orașul Motru înainte de a se prăbuși.

Mai mulți localnici au văzut avionul zburând înclinat, foarte aproape de sol, iar la un moment dat nu l-au mai văzut deloc. Au bănuit că s-a prăbușit, iar unul dintre ei a sunat la 112. Informația a fost confirmată ziariștilor din presa locală de către viceprimarul comunei.

S-a dat alarma și la fața locului s-au deplasat echipe de intervenție de la ISU Gorj. La ora transmiterii primei știri, nu aveam niciun fel de date despre echipaj, daca există sau nu supraviețuitori.

Reporterii EvZ au încercat să afle amănunte despre incidentul aviatic semnalat. Din acel moment, au început să apară ciudățeniile, ne mai întâlnite până acum în cazurile altor evenimente.

Localnicii au crezut că ar fi vorba de un avion militar.  De la MApN însă informația a fost infirmată, ni s-a spus că s-a efectuat un zbor în zonă, dar că nu e aparat militar. Deci ar fi fost un aparat civil.

Reporterii au sunat la IGSU. Ni s-a spus că nu au raportat un astfel de eveniment în Gorj. Când au auzit că avem de la Armată confirmarea că a avut loc un zbor în zonă, au spus că mai verifică. De la ISU Gorj, însă, știam că oamenii lor sunt în teren, caută avionul.

În jur de ora 15.30, ISU Gorj ne-a transmis: ”ROMATSA a confirmat că un avion militar a survolat zona la joasă înălțime. Cei care au sunat la 112 au crezut, probabil, că s-a prăbușit, fiindcă nu l-au mai văzut ridicându-se. ISU Gorj a suspendat căutările”.

Desigur, țăranii aceia se puteau înșela, iar avionul să nu se fi prăbușit. Să fi fost o alarmă falsă. Dar:

-De ce nu aveau cei de la ISU Gorj nicio informație despre avionul care a survolat zona înainte să plece echipajele să caute aparatul despre care s-a anunțat că s-a prăbușit?

-De ce MApN a spus că nu era un avion militar de mici dimensiuni în zonă?

Sperăm ca Armata și ROMATSA să aibă vești bune despre echipajul avionului despre care sătenii au bănuit că s-a prăbușit.

Te-ar putea interesa și: