Avioane strategice rusești și chineze au efectuat, pentru prima dată, patrule aeriene comune peste Marea Japoniei și Marea Chinei de Est
- Iulia Moraru
- 30 noiembrie 2022, 20:21
După războiul din Ucraina, Rusia este din ce în ce mai izolată pe plan internațional, drept pentru care și-a îndreaptat atenția spre China, un aliat de nădejde și unul dintre singurele state ce îi mai arată susținere lui Putin.
Avioanele strategice ale celor două state inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune Tupolev-95, au efectuat, miercuri, patrule comune peste Marea Japoniei și Marea Chinei de Est. Zborul comun a durat aproximativ opt ore şi în anumite etape ale rutei lor, bombardierele ruseşti şi chineze au fost „escortate de avioane de vânătoare ale unor state străine”, a explicat ministerul rus al Apărării într-un comunicat.
Rusia și China au patrulat pentru prima dată împreună
„Un grup aerian format din transportoare de rachete strategice Tu-95MC ale Forțelor Aerospațiale Ruse și bombardiere strategice XIAN H-6K ale Forțelor Aeriene chineze a efectuat patrule aeriene peste apele Mării Japoniei și ale Mării Chinei de Est”, a precizat ministerul.
Cu referire la aceste acțiuni, Coreea de Sud a declarat că a ridicat de la sol avioane de luptă, deoarece două avioane de război chineze și șase rusești au intrat în zona sa de apărare aeriană. Însă, ministerul rus al Apărării a susținut că nu a fost comisă nicio încălcare a spațiului aerian străin.
Potrivit acestuia, patrulele comune au fost efectuate ca urmare a unui plan de cooperare militară ruso-chineză pentru 2022 şi „nu sunt îndreptate împotriva unor ţări terţe”.
Este pentru prima oară când avioanele militare ruse și chineze au patrulat împreună, potrivit Reuters.
Rusia, tot mai izolată de restul lumii
De la începutul războiului, Rusia a început să fie din ce în ce mai izolată de restul lumii, motiv pentru care s-a văzut nevoită să își găsească noi aliați. De aceea s-a îndreptat spre China.
La rândul său, Beijingul se află într-o situație din ce în ce mai tensionată cu SUA, ambele dorind să-și exercite influența în regiunea Asia-Pacific. De asemenea, fiecare vrea să-şi afirme influenţa în special asupra chestiunii Coreei de Nord, al cărei aliat principal este China, în timp ce Washingtonul este aliatul principal al Coreei de Sud.
Potrivit Statului Major interarme sud-coreean (JCS), bombardiere chineze H-6 au intrat şi ieşit de mai multe ori din Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Coreei (KADIZ) în apropierea coastelor de sud şi de nord-est ale Coreei de Sud, miercuri dimineaţă devreme.
„Armata noastră a desfăşurat avioane de luptă ale forţelor aeriene chiar înainte ca avioanele chineze şi ruseşti să pătrundă în KADIZ, pentru a lua măsuri tactice în situaţii neprevăzute", a declarat JCS într-un comunicat, potrivit Agerpres.