Avertismentul unui medic celebru: Masca de protecție și distanțarea socială vor deveni "noua normalitate"

Medicul care a vindecat cei mai mulți români de coronavirus susține că viața noastră va fi schimbată definitiv de pandemia de COVID-19 iar deprinderile căpătate în această perioadă vor trebui păstrate și în viitor, potrivit b1.ro

”Eu consider că este bine să începem să ducem o viață firească, o viață normală pe care o duceam și înainte, dar cu anumite reguli care trebuie respectate. Din câte știu eu, în mare parte s-au respectat aceste reguli, ceea ce este foarte important, pentru că, în momentul în care acestea nu se vor respecta, este foarte probabil ca numărul de cazuri să înceapă să crească din nou și atunci va trebui să trecem din nou la măsuri restrictive mai severe'', a declarat medicul Virgil Musta.

,, În toate țările în care au intervenit măsuri de relaxare, pentru o perioadă de timp numărul de cazuri a crescut, ceea ce se întâmplă și la noi în țară. Speranța este că, dacă populația înțelege că toate regulile trebuie respectate, aceste cazuri nu vor crește într-un număr care să pună în pericol capacitatea de rezolvare a lor, la nivelul sistemului de sănătate. De fapt, asta este cheia, noi trebuie să urmăm, treptat, o relaxare pe anumite reguli, iar în momentul în care se constată că regulile nu sunt bune sau nu se respectă, vom trece la alte măsuri, tocmai ca să putem ține pandemia sub control'', a adăugat reputatul medic.

 

,,Virusul încă există în comunitate, dovadă sunt noile cazuri care apar, și există riscul să apară noi focare”, a mai explicat medicul de la Spitalul Boli Infecțioase "Victor Babeș" din Timișoara.

Întrebat dacă oamenii ar trebui să înțeleagă că noua normalitate înseamnă că nimic nu va mai fi la fel ca înainte de pandemie, Virgil Musta a răspuns:

„Da, eu așa consider și cred că este foarte important să înțelegem acest lucru. Noua normalitate implică niște reguli pe care va trebui să le respectăm permanent. În primul rând, este grija față de sănătatea noastră, pentru că s-a constatat că formele severe de boală au fost la persoanele cu comorbidități importante.

Detalii AICI