Avertismentul unui medic. Capcana în care nu trebuie să cădeți. Trei sfaturi esențiale

Numărul ridicat al cazurilor de coronavirus înregistrat în România ar trebui să-i țină pe oameni cu garda ridicată.

Virgil Musta, medic la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, a vorbit despre pericolul care există în continuare și a oferit câteva sfaturi ce vizează protecția.

„Chiar dacă la noi în țară în ultimele zile avem un număr de persoane contaminate asemănător cu cel de la vârful pandemiei și crește numărul celor internați la ATI… chiar dacă există numeroase mărturii directe fie ale persoanelor care au trecut prin forme severe ale bolii, fie mărturii ale medicilor care se confruntă direct cu evoluția imprevizibilă a bolii… tot nu este de ajuns pentru unii să înțeleagă că este esențial să respectăm în continuare 3 măsuri simple, dar care ne pot salva pe noi sau pe cei din jurul nostru, care poate că nu sunt atât de norocoși încât să facă doar forme ușoare:

• să evităm locurile aglomerate • să purtăm mască în spațiile închise • să ne spălăm des mâinile”, scrie doctorul Virgil Musta pe grupul de Facebook City Doctors.

Coronavirus. Cum și-au bătut joc de noi, „științific”. Scandalul nu a mai putut fi ascuns

Alertă în București! 75 de persoane infectate cu coronavirus într-o singură zi

Medicul a tratat până acum sute de cazuri și atrage atenția că pericolul este real. „Am văzut și am tratat până acum împreună cu colegii mei multe cazuri, de la cele mai ușoare, până la forme severe, am văzut oameni luptându-se din greu cu boala, deci nu vorbesc din auzite, amenințarea este cât se poate de reală și este esențial să controlăm evoluția pandemiei în fiecare zonă a țării, în mod specific.

Am datoria să vă atrag atenția asupra pericolelor care ne așteaptă, asupra capcanelor în care puteți cădea dacă nu vă informați din surse sigure, dacă dați crezare zvonurilor și nu acționați responsabil”, a spus Virigil Musta, care a mai precizat:

„Evaluați-vă corect riscurile, respectați regulile și măsurile de precauție și vegheați ca și alții să le respecte, nu călătoriți în zone roșii cu multe îmbolnăviri, evitați zonele aglomerate. Cu toții ne dorim să putem petrece aceasta vară liniștiți. Toți merităm reîntoarcerea la normalitate, la libertate, dar în contextul actual aceasta se poate realiza numai treptat, cu respectarea regulilor de către toți.”