Avertismentul meteorologilor. Am intrat în cea mai călduroasă lună a anului

Luna iulie este cea mai călduroasă lună a anului, temperaturile înregistrate fiind mai ridicate decât în luna iunie, iar gradul de instabilitate este mai redus în majoritatea zonelor ţării.

Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2019 la nivelul stațiilor ANM, temperatura medie în iulie depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în estul şi centrul Moldovei, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Câmpia Vestică, în dealurile din Banat şi Crişana şi în Culoarul Mureşului valorile sunt cuprinse între 20 şi 22 grade Celsius.

Temperatura maximă absolută a lunii iulie a fost de 44,3 grade Celsius și a fost înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007. În aceeaşi zi, temperaturi maxime mai mari sau egale cu 44 de grade Celsius s-au înregistrat şi la staţiile meteorologice: Bechet (44,2 grade Celsius), Băileşti şi Moldova Veche (44 grade Celsius).

De altfel, în a treia decadă a lunii iulie 2007, la 43 staţii meteorologice s-au înregistrat valori de temperatură de 40 de grade Celsius, iar la 96 de staţii meteorologice a fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii.

În București, temperatura maximă absolută a lunii iulie este de 42,4 grade Clesius şi a fost înregistrată în data de 5 iulie 2000, la staţia Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi au fost înregistrate şi maximele absolute la staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa (42,2 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi, 41,1 grade Celsius, această valoare fiind atinsă şi în data de 24 iulie 2007.

Potrivit ANM, cantităţile de precipitaţii din iulie înregistrează o scădere faţă de cele din mai şi iunie, iar din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2019) din această lună sunt mai mici de 50 mm în estul Dobrogei şi al Câmpiei Române şi în Delta Dunării.

Cantităţile de precipitaţii cuprinse între 50-75 mm, în medie, se înregistrează în Câmpia Română, Culoarul Mureşului, Câmpia Vestică, dealurile din Banat, în centrul şi în sudul Moldovei.

La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iulie este de 221,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Băneasa, în anul 1991. În acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Filaret, 212 mm. Anul 1991 a fost un an ploios, fiind pe primul loc in topul anilor cei mai ploioşi din perioada 1961-2019. La 50 de staţii meteorologice, în acel an, s-a înregistrat maxima absolută a cantităţii totale de precipitaţii a staţiei, din iulie.

Dulceață de zmeură și fursecuri fără zahăr. Două rețete obligatoriu de combinat

Cele mai frumoase plaje din Bulgaria și Grecia. Locații pentru vacanța de vară