AVERTISMENTUL ALARMANT al Ambasadorului SUA: „Ar trebui să vă îngrijoreze că Moldova este în fața la climatul de business”

AVERTISMENTUL ALARMANT al Ambasadorului SUA: „Ar trebui să vă îngrijoreze că Moldova este în fața la climatul de business”

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat că România ar trebui să fie îngrijorată în ceea ce privește faptul că Republica Moldova se află în fața României în ceea ce privește climatul de business în „Topul Național al Firmelor Private din România”.

„Un raport publicat acum câteva zile de Banca Mondială privind climatul de business nu doar în România, ci în toate țările din lume, arată că unele țări și-au îmbunătățit poziția, inclusiv, spre surprinderea mea, Republica Moldova, care este acum cu puțin mai sus decât România în ceea ce privește abilitatea țării și a companiilor de a face operațiuni aici și a se bucura de un mediu favorabil. Faptul că Republica Moldova are o poziție mai bună decât România este un lucru care pe mine m-ar îngrijora”, a spus Hans Klemm.

El a susţinut că IMM-urile sunt coloana vertebrală a oricărei economii. „Sunt sursă de inovaţie, reprezintă spiritul antreprenorial, ele au puterea de a eşua şi de a învăţa din greşeli, de a se ridica din nou pentru a avea succes. Este important să existe stabilitate, predictibilitate, transparenţă, analiză de cost-beneficiu pentru măsurile luate”, a continuat diplomatul American, citat de Agerpres. 

Klemm a adăugat că, atunci când a stat de vorbă cu reprezentanţii IMM-urilor din mai multe zone ale ţării, aceştia i-au spus că principalele obstacole pe care le văd în calea dezvoltării sunt infrastructura, accesul la piaţă şi forţa de muncă. 

„Oameni precum Thomas Edison, Henry Ford şi, recent, David Packard sau Steve Jobs, care au devenit lideri în business, au început de jos, pe cont propriu, într-un garaj, dar au dus iniţiativa lor cu spirit antreprenorial, au devenit lideri de companii mari. Nu am niciun dubiu că şi în această sală există acest potenţial şi aici este, poate, viitorul Steve Jobs”, le-a spus ambasadorul întreprinzătorilor din sală.