După ce doi adolescenţi de 16 ani au fost prinşi sâmbătă, în apropierea unui complex sportiv din Capitală, în timp ce aruncau petarde pe asfalt, Jandarmeria Capitalei a ținut să le transmită tuturor copiilor și părințiilor un mesaj emoționant.
"Astăzi, în apropierea unui complex sportiv din Bucureşti, atenţia jandarmilor a fost atrasă de nişte sunete puternice, asemănătoare unor explozii. Deplasându-se în zonă, au observat doi tineri care aruncau petarde pe asfalt, pentru amuzament. În urma verificării datelor personale, s-au dovedit a fi minori, dar, având vârsta de 16 ani, au şi răspundere penală. Materialele pirotehnice folosite făceau parte din categoria celor interzise la deţinere de persoanele fizice neautorizate, având o încărcătură de explozibil destul de mare, care ar fi putut să le pună în pericol integritatea fizică", precizează Jandarmeria Capitalei.
Se pare că în cauză au fost întocmite actele necesare continuării cercetărilor, în baza Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Mesajul Jandarmeriei
"Copii, sărbătorile de iarnă sunt despre colinde şi cadouri, nu despre obiecte explozive care vă pun viaţa sau sănătatea în pericol! Având în vedere că ne apropiem de această perioadă, atragem atenţia părinţilor să-i supravegheze atent pe minori!", transmit reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti.
Ce prevede legea
Prevederile legii se aplică la prepararea, producerea, procesarea, experimentarea, deţinerea, tranzitarea pe teritoriul ţării, transmiterea sub orice formă, transferul, transportul, introducerea pe piaţă, depozitarea, încărcarea, încartuşarea, delaborarea, distrugerea, mânuirea, comercializarea şi folosirea de către persoanele juridice sau fizice autorizate a materiilor explozive. În sensul prezentei legi, prin materii explozive se înţelege explozivii de tipul amestecuri explozive, emulsii explozive, mijloace de iniţiere, fitile detonante, fitile de siguranţă, fitile de aprindere, capse electrice, capse pirotehnice, tuburi de şoc, relee detonante, inclusiv explozivii de uz civil şi articolele pirotehnice.
Producerea şi procesarea de materii explozive sunt permise numai persoanelor juridice care posedă autorizaţie din partea inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă: a) orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; b) comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani; c) comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.