Avertisment dur în presa AMERICANĂ: Dacă UE nu se REFORMEAZĂ, va DISPĂREA!
- Andrei Vi şan
- 1 noiembrie 2018, 12:04
Presa conservatoare americană a publicat un nou editorial al europarlamentarului Laurenţiu Rebega (Pro România) care cuprinde un avertisment neobişnuit de dur: ”UE trebuie să se reformeze urgent. Dacă nu o face, va dispărea, cu toate consecinţele negative ulterioare. Este, oare, lumea pregătită să gestioneze 500 de milioane de europeni a căror prosperitate ar fi spulberată?”
Intitulat ”Reforma Uniunii Europene. Nu dacă, ci când?”, editorialul publicat în presa americană care îl susţine pe Trump reprezintă de fapt, aşa cum Rebega menţionează în textul său, ”titlul unei conferinţe pe care am organizat-o la Parlamentul European, unde l-am avut ca invitat principal pe Ted Malloch, un bun cunoscător al Europei şi, totodată, un spirit critic care poate privi din exterior, mai obiectiv, problemele europene”.
”Putem observa că fiecare zi care trece schimbă din ce în ce mai mult datele problemelor Uniunii. Şi nu în bine, ci în rău! Ca în orice sistem dinamic, „schimbarea” (pe care o putem citi ca „reformă”) are o „fereastră de oportunitate”. Să ne imaginăm un automobil care rulează cu viteză pe o şosea dreaptă. La un moment dat, şoseaua face o curbă. Nu există un moment fix la care şoferul trebuie să mişte volanul. Poate să înceapă mai de timpuriu şi să mişte volanul încet, sau poate să facă mai târziu o manevră mai bruscă. Dar, cu cât întârzie, cu atât riscul e mai mare. Şi există un punct dincolo de care manevra nu mai poate fi făcută şi accidentul e inevitabil.!” spune Rebega în analiza sa.
Europarlamentarul Pro România mărturiseşte în articolul său că ”de aproape cinci ani, de când sunt europarlamentar, mă preocupă disfuncţionalităţile Uniunii. Le enumăr aici pe cele mai grave. În primul rând, birocraţia centralizatoare care, pe de-o parte, consumă resurse uriaşe şi, pe de altă parte, întârzie dramatic luarea unor măsuri simple. În al doilea rând, incapacitatea instituţională: instituţiile europene nu mai sunt calibrate pentru a face faţă realităţii. În al treilea rând: fragmentarea pe orizontală: între statele-membre tinde să se instituie o inegalitate de facto, în care statele mari şi/sau dezvoltate, iau decizii discriminatorii pentru cele mici. În al patrulea rând, discriminarea pe verticală: forţa de muncă cea mai bine pregătită şi hub-urile de dezvoltare au tendinţa de a se concentra în ţările deja bogate. În al cincilea rând, scleroza politică: liderii şi partidele mainstream nu mai reprezintă problemele reale ale cetăţenilor şi au tendinţa să înlocuiască decizia politică prin decizii de management”.
Rebega aduce apoi precizări despre demersurile sale: ”Vreau să fiu clar: nu doresc desfiinţarea Uniunii Europene. Timp de mai multe decenii, UE a adus prosperitate şi stabilitate în Europa Occidentală. De zece ani, ţara mea, România, a avut avantaje importante din apartenenţa la UE. Pe scurt, funcţionarea Uniunii a produs multe consecinţe benefice care nu mai pot fi şterse din modul de viaţă al cetăţenilor europeni. O dispariţie a Uniunii ar afecta dramatic veniturile majorităţii europenilor. Practic, europenii ar deveni noii migranţi ai unei lumi răsturnate”.
Tocmai de aceea, arată europarlamentarul român, ”devine urgentă necesitatea reformei, mai întâi pe direcţiile disfuncţionalităţilor arătate mai sus. Statele naţionale sunt plasa de siguranţă a acestei reforme. Ele pot asigura recuplarea cu nevoile cetăţenilor şi, în acelaşi timp, ele pot revigora proiectul european cu viziunea şi entuziasmul care au caracterizat epoca părinţilor fondatori”.
Pentru că se adresează cititorilor din SUA, editorialul cuprinde şi întrebarea ”care este interesul Statelor Unite?”, la care răspunsul lui Rebega este următorul: ”Pe vremea Războiului Rece, US au considerat Europa un câmp de bătălie şi au sprijinit partea de Vest. Ulterior, extinderea Uniunii a creat oportunităţi inclusiv pentru America. Henry Kissinger spunea că nu există un interlocutor, dacă vrea să vorbească cu ”Europa”. De fapt, Uniunea este un rezultat al acestei situaţii. Dacă America vrea să fie liderul unei lumi mai bune, ea trebuie să acţioneze în favoarea unei Uniuni mai bune”.