Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat duminică faptul că pericolul inundațiilor încă nu a trecut, astfel că zonele cu risccrescut sunt aceleași unde s-au înregistrat inundații și săptămâna trecută.
Ministrul a subliniat, într-o intervenție la România Tv că momentul de vârf nu a trecut încă.
„Până la acest moment nu am avut situaţii critice, deşi au fost avut destule intervenţii dificile până acum. Există riscul să avem şi codul roşu de inundaţii şi asta înseamnă pentru noi că momentul de vârf nu a fost depăşit încă. Ne îngrijorează şi reprezintă o problemă faptul că ploile anunţate pentru următoarele două zile sunt aşteptate tocmai în zonele în care am mai avut inundaţii în urmă cu o săptămână. În unele zone, din păcate, nu s-a reuşit refacerea infrastructurii, ceea ce agravează efectul acestor ploi anunţate pentru această perioadă (...) În categoria zone cu risc intră şi acele localităţi unde am mai avut inundaţii puternice săptămâna trecută: Covasna, Bacău. Pot să apară şi alte probleme”, a precizat Carmen Dan, la România TV.
Ministrul a mai precizat că, până la această oră, MAI a avut intervenţii în 28 de localităţi din 15 judeţe şi că principalul obiectiv al jandarmilor din teren este acela de a nu exista persoane luate de viitură.
O atenționare cod portocaliu de inundații a fost emisă de Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) duminică, fiind vizate 24 de județe. Atenționarea este valabilă până marți noaptea.