Avertisment dur de la conducerea Comisiei Europene: România nu scapă de MCV

Avertisment dur de la conducerea Comisiei Europene: România nu scapă de MCV

Întâlnirea de joi dintre președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceani și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, nu a fost deloc un succes. Oficialul european a anunțat că „obiectivele României în combaterea corupției, deși atinse la un moment dat, au fost anulate în această perioadă”.

Potrivit libertatea.ro, care a solicitat punctul de vedere al liderului CE, acesta ar fi infirmat declarațiile pe care președintele Senatului le-a făcut după întrevedere și care a prezentat întâlnirea drept un succes. Timmermans a declarat că ”în niciun caz, România nu este deloc aproape de a scăpa de Mecanismul de Cooperare și Verificare, progresul nu este suficient”.

În varianta prezentată de înaltul oficial european se arată că modificările legislației penale ar slăbi independența justiției. ”Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a bazat pe 4 recomandări la început, care nu s-au schimbat de atunci și nici nu s-au îndeplinit. În ianuarie 2018, Comisia Europeană a dat 12 recomandări practice tocmai pentru a ajuta România să-și îndeplinească obiectivele pentru a închide MCV. Din păcate, progresele înregistrate în urma acestor recomandări nu au fost suficiente până în prezent, iar problemele închise anterior sunt redeschise”, a transmis Frans Timmermans, la solicitarea Libertatea.

”Comisia Europenă recomandă României să se abțină de la acțiunile care ar putea însemna regresul reușitelor anterioare”, a avertizat Timmermans. Acesta a precizat că va analiza dacă modificările la Codul penal și la legile justiției sunt compatibile cu reglementările Uniunii Europene în domeniul juridic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele Senatului a trannsmis, după întâlnirea cu Frans Timmermans, că i-a transmis acestuia îngrijorarea față de faptul că președintele Klaus Iohannis nu respectă decizia CCR de revocare a șefei DNA. De asemenea, șeful Senatului spera ca CE să condamne public existența protocoalelor secrete. În ceea ce privește MCV, Tăriceanu a afirmat că se schimbă regulile jocului ori de câte ori România ajunge la finiș.

“România s-a înscris într-un maraton şi de fiecare dată când s-a apropiat de linia de final s-au schimbat regulile şi a trebuit să o luăm de la capăt. Am început cu patru recomandări şi acum avem 12. Prin urmare, am alergat de trei ori maratonul şi ni se cere să mai alergăm o distanţă suplimentară. Pe de o parte, cred că Mecanismul riscă să devină ineficient, iar, pe de altă parte, cred că a sosit timpul să recunoaştem că MCV-ul şi-a îndeplinit scopul şi să fie ridicat”, a declarat Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu l-a asigurat pe partenerul european că modificările legislative din domeniul justiției vor fi puse în acord cu deciziile CCR, cu directivele europene, dar și cu deciziile CEDO.