Avertismentul a fost lansat de Consiliul Fiscal, instituție condusă de Daniel Dăianu, într-un document public ce reflectă opinia sa cu privire la bugetul de stat.

Aplicarea legii pensiilor va genera un deficit bugetar de 4,6 – 4,8% din PIB în acest an, iar problemele vor fi și mai mari în anii următori. Deficitul va crește considerabil, în 2021 la peste 6% din PIB și, în 2022, la peste peste 7% din PIB.

Potrivit Consiliului Fiscal, luând în calcul informațiile disponibile la acest moment, deficitul bugetar pentru 2020 se va menține la 4,6 – 4,8% din PIB și nu se va reduce cu 1 – 1,2%, așa cum și-a propus Ministerul Finanțelor Publice. Situația se va înrăutăți și mai mult după majorarea programată a punctului de pensie cu 40%, de la 1 septembrie.

„Impactul majorării cu 40% a punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, precum și al celorlalte măsuri cuprinse în noua lege a pensiilor va fi pe deplin observabil la nivelul anului 2021, estimarea CF privind deficitul bugetar din anul următor fiind de peste 6% din PIB (în lipsa unor măsuri compensatorii). Deteriorarea ar continua și în anul 2022, la peste 7% din PIB. În aceste condiții, o corecție către niveluri apropiate de pragul de 3% din PIB pentru deficitul bugetar, avute în vedere de autorități în cadrul fiscal-bugetar pe termen mediu, apare drept extrem de ambițioasă, problematică și, totodată, este absolut necesară; este greu de imaginat că piețele financiare ar tolera deficite bugetare de o asemenea magnitudine”, se arată în documentul CF.

În opinia Consiliului, cu cât corecția bugetară va începe mai târziu, având în vedere și riscurile unei performanțe economice și fiscale mai nefavorabile, cu atât costurile economice și sociale ar fi mai însemnate.

Prognozele pesimiste ale Consiliului fiscal pune sub semnul întrebării majorarea pensiilor cu 40%, care ar fi trebui să aibă loc în acest an. În ciuda asigurărilor date de premierul Ludovic Orban și de ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, semnele de întrebare persistă.