Șefii serviciilor de informații din România sunt plini de datorii, conform declarațiilor de avere pe care au fost nevoiți să le facă publice. Pe de-o parte, Eduard Hellvig, șeful SRI are un credit de aproape 2 milioane de lei, pentru care ar plăti o rată lunară de 9.000 de lei, aproape 60% din salariul său lunar. De cealaltă parte, șeful SIE, Gabriel Vlase, plătește rate la două credite, de 45.000 de euro, respectiv 25.000 de lei, cu scadența în 2030.
Ultima declarație de avere, aferentă anului 2021, a lui Eduard Hellvig, arată că acesta are un venit annual în valoare de 172.404 de lei. Dacă facem un calcul simplu, rezultă că șeful SRI primește un salariu lunar de 14.367 lei.
Potrivit documentului, şeful SRI deţine ceasuri, în valoare de 15.000 de lei şi bijuterii în valoare de 17.000 de lei. El nu are conturi de economii dar plătește un credit de 1.949.500 de lei, pe 30 de ani. Creditul a fost făcut la un IFN, iar imediat după apariţia informaţiilor, biroul de presă al SRI a precizat că este vorba despre un împrumut refinanţat, care avea iniţial valoarea de 1.699.500 lei.
Pe de altă parte, soția lui Hellvig a încasat un venit de 45.000 de lei, în calitate de manager al unei companii, adică 3.700 de lei pe lună. La acest salariu se adaugă dividende de 100.000 de lei pe anul trecut. În total, în anul 2021, soția lui Eduard Hellvig a încasat 145.000 de lei din activitatea firmei pe care o conduce și la care este asociată.
Alături de soția sa, Eduard Hellvig deține o casă construită în 2020, în suprafață de 559 metri pătraţi. Cei doi au mai cumpărat, în anul 2017 şi două terenuri intravilane în Tunari.
Un credit cu multe semne de întrebare
Situația creditului de aproape 2 milioane de lei a ridicat o serie de semne de întrebare, dat fiind că au apărut informații că rata ar fi mai mare decât salariul șefului SRI. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea, a negat informaţiile, afirmând, potrivit Economedia, că rata lunară ar fi mai mică decât veniturile pe care le încasează.
„E mult mai mică decât 14.000 lei, decât câştigă doar el. Dar mai este şi soţia, sunt mai multe venituri într-o familie”, a spus Ovidiu Marincea.
Potrivit unor surse citate de „Adevărul”, rata lunara ar fi în jur de 9.000 de lei. Or, dacă această informație se confirmă, rata lunară reprezintă cam 60% din salariul lui Eduard Hellvig. Iar dacă avem în vedere că diferența rămasă, plus salariul soției, un total de 9.117 lei, concluzia ar fi că standardul de viață al familiei Hellvig nu este foarte ridicat. Lucru contrazis de imobilul pe care îl dețin, de 559 de metri pătrați care necesită cheltuieli de întreținere destul de ridicate.
Aici nu am luat în considerare dividendele încasate de soție, dat fiind că acestea nu reprezintă un venit constant.
Care este averea șefului SIE
De partea cealaltă, șeful SIE, Gabriel Vlase, a încasat în anul fiscal anterior un venit de 172.751 lei. Soția sa a obținut 8.412 lei din funcţia pe care o deține la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Ion Borcea, din Bacău. Pe lună, șeful SIE încasează un salariu de aproximativ 14.396 de lei.
Din declarația de avere a șefului SIE rezultă că acesta are două credite, unul în valoare de 45.000 de euro şi altul de 25.000 de lei, ambele scadente în 2030. Șeful SIE a declarat un cont bancar în valoare de 32.800 de lei şi un altul de 52.705,61 lei, deschise în 2005.
El a mai declarat acţiuni sau părţi social în societăţi comerciale în valoare de 49.678,60 lei şi altele în valoare de 76.291 lei, respectiv 198.500 lei. Vlase a mai declarat bijuterii în valoare de 6.000 de euro dobândite în anul 2021, dar nu și bunuri imobile sau terenuri.