DOSAR DE INTEGRITATE. Averea ministrului mediului, Nicolae Nemirschi, a intrat în vizorul inspectorilor Agenției Naționale de Integritate (ANI), care au descoperit „o serie de inadvertențe” între ultima declarație de avere a acestuia, publicată luni, și cele anterioare.
Potrivit unor surse din cadrul ANI, în ultima declarație, ministrul a înscris o locuință în construcție, situată în comuna constănțeană Topalu, despre care însă nu a precizat nimic în declarația de avere anterioară, deși susține că a cumpărat-o în 2006. „Investigația care-l vizează pe domnul Nemirschi va începe curând”, au conchis sursele citate.